Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sucevean decapitat în Afganistan

Publicat in Adevarul, duminică 3 aprilie 2011 · · ·

Expert în managementul conflictelor, Filaret Moţco a fost ucis de afganii furioşi, după ce un pastor a incendiat un Coran în SUA. Familia lui Filaret Moţco este încă în stare de şoc. Nu pot crede că mezinul se va întoarce acasă mutilat, în sicriu.

Filaret Moţco (43 de ani) nu era un funcţionar oarecare în cadrul Misiunii ONU în Afganistan. Originar din Câmpulung Moldovenesc, românul era locţiitor al şefului biroului reional de la Mazar-I-Sharif şi era expertul politic cu rangul cel mai înalt din cadrul biroului.

Pe parcursul celor 11 ani de carieră ca funcţionar internaţional, românul a mers în misiuni în Kârgâztan, Cecenia şi Tadjikistan ca reprezentant al OSCE şi ONU. Acum se afla a doua oară în misiune în Afganistan, după ce Moţco a lucrat şi la biroul din Kandahar.

Suna săptămânal acasă

Casa părintească a lui Filaret Moţco era ieri încă amorţită de durere. Mama sa, Eudochia (83 de ani), şi sora mai mare a românului ucis în Afganistan, Maria (60 de ani), nu puteau crede că mezinul familiei nu mai este. „Ultima dată am vorbit duminica trecută cu el la telefon. Suna în fiecare weekend acasă. Ne-a întrebat dacă reuşim să ţinem post. El respecta aceste obiceiuri, ca toată familia", spune femeia.

Încă nu ştie când îşi va înmormânta fiul şi nici din ce bani. „Ni s-a spus că ONU se va ocupa de tot, dar ONU nu va plăti şi viaţa copilului meu", spune cu amărăciune Eudochia.

A crescut cinci copii: Maria, Nicolae, Ion, Rodica şi Filaret. Cel mai mic a plecat prin şcolile din ţară şi străinătate, dar în fiecare an, de Crăciun şi de Paşte, se întorcea acasă, la Izvoarele Sucevei.

„A venit în octombrie şi de asta nu s-a mai întors în decembrie 2010. A fost singura dată când a lipsit de Sărbători", îşi aminteşte mama. Era mândră de fiul care a studiat la Moscova şi muncea peste hotare, dar cel mai mult se bucura

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 20 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 26 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum 58 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 8 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°