Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrări ilegale suspendate

Publicat in Jurnalul, vineri 10 septembrie 2010 ·

Pentru prima dată, cel puţin la nivelul Capitalei, procurorii Judecătoriei Sectorului 2 au decis oprirea lucrărilor de construcţie la imobilul din Strada Mihai Eminescu nr. 188 şi începerea urmăririi penale a administratorului firmei de construcţii, Cristian Ţoi. Beneficiarul este firma Total Construct Internaţional SRL, iar constructorul este firma SC Urban Art Construct.

Un motiv care a stat la baza acestei hotărâri a procurorilor a fost şi faptul că ridicarea blocului a cauzat pagube importante clădirilor din imediata apropiere, în special celor de la numărul 186, unde un corp din construcţie s-a prăbuşit parţial. În plus, clădirea de la numărul 184 are pereţii fisuraţi, iar tasarea pardoselilor de accentuează. Tribunalul Bucureşti a dispus, în martie, suspendarea autorizaţiei de construire a blocului, iar Primăria Capitalei a cerut oprirea oricăror lucrări, în momentul în care aceasta ajunsese la etajul al doilea, însă firma de construcţii CT Urban Art SRL a continuat să ridice imobilul.

"În prezent, construcţia a ajuns la etajul al şaptelea, profitându-se de faptul că Inspectoratul Teritorial pentru Construcţii Bucureşti (ITCB) a tolerat executarea de lucrări, fără a lua măsuri concrete de stopare a acestora. Urmare a plângerii penale, înaintată de familia Dumitru şi Asociaţia «Salvaţi Bucureştiul», Parchetul de pe lângă Judecatoria Sectorului 2 a dispus începerea urmăririi penale a administratorului societăţii CT Urban Art SRL, Cristian Ţoi, pentru săvârşirea infracţiunii de continuare a executării lucrărilor după oprirea acestora de organele de control", a precizat Nicuşor Dan, reprezentant al Asociaţiei "Salvaţi Bucureştiul".

Total Construct Internaţional SRL a primit autorizaţie de construcţie în 2007, pentru o clădire de şapte etaje, contrar regulamentului de urbanism al zonei. În urma unui proces intentat de vecinii afec

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 22 minute
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 40 minute
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Protestul „Noapte în Muzeele din România”, în Piața Victoriei. „Îl aşteptăm pe Ciolacu, a zis că se grăbeşte/ Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună”

Ziare.com acum o ora
Un protest are loc sâmbătă, 18 mai, în Piața Victoriei, de „Noaptea Muzeelor”. Angajaţi din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România participă în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva "tratamentului discriminatoriu" la care au fost

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum o ora
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 2 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum 47 minute
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 2 ore
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 5 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°