Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce se întâmplă după ce pasiunea dispare? Ideal ar fi să se transforme în iubire prietenească, spun cercetătorii

Publicat in Adevarul, joi 17 ianuarie 2013 ·

Atunci când oamenii se îndrăgostesc şi, ulterior, se căsătoresc, se aşteaptă ca dragostea să dureze, însă rata crescută a divorţurilor le dovedeşte adesea contrariul.

Într-un articol publicat în ediţia online a „The New York Times“, autoarea Jane Brody aduce argumente în favoarea unei relaţii de iubire trainice construite prin muncă.

În acest sens, citează studiile unor cercetători de la Universitatea de Stat din Michigan în care se arată că sentimentul de fericire care apare în urma căsătoriei durează numai doi ani, după care oamenii revin la starea de dinainte.

Pasiunea are o durată de viaţă limitată şi trebuie să evolueze, devenind „iubire prietenească, alcătuită din profundă afecţiune, legături strânse şi preferinţe“, potrivit profesoarei de psihologie Sonya Lyubomirsky de la Universitatea din California.

În cartea sa, „Miturile fericirii“, aceasta descrie o serie de acţiuni şi de cuvinte care pot menţine dragostea la intensitatea sa iniţială.

Ea arată că tendinţa umană de a forma o „obişnuinţă“ în faţa circumstanţelor pozitive – de a deveni atât de obişnuiţi cu lucrurile care ne fac să ne simţim bine, astfel încât acestea nu mai au acelaşi efect – poate ucide fericirea conjugală. Psihologii o numesc „adaptare hedonistă“: lucrurile care ne fac fericiţi sunt de scurtă durată.

Prima sugestie a lui Lyubomirsky este să adoptăm măsuri care să încetinească acest proces, respectiv obişnuinţa care conduce la plictiseală şi la lipsă de satisfacţii.

Aceşti paşi trebuie parcurşi înainte ca respectivul cuplu să se confrunte cu probleme, sugerează ea. Strategiile propuse se referă la acordarea de timp pentru conversaţii, ascultarea celuilalt, exprimarea afecţiunii şi a admiraţiei.

Ea subliniază importanţa aprecierii celuilalt.

Importantă este şi varietatea, care contribuie la menţinerea unei relaţii „proaspete, prof

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 4 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 10 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°