Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai mare telescop din lume

Publicat in Adevarul, miercuri 13 iunie 2012 ·

Un miliard de euro va costa construcţia lui E-ELT, un telescop care va deveni astfel cel mai mare şi mai performant din lume.

Construcţia celui mai mare telescop optic din lume, denumit European Extremely Large Telescope (E-ELT), a fost aprobată de către cele 15 state membre ale Organizaţiei Europene pentru Cercetări Astronomice din Emisfera Sudică (ESO), în cadrul unei întâlniri recente care a avut loc în Germania. Telescopul, care se află deocamdată în fază de proiect, nu va fi însă construit în Europa, ci va fi montat pe muntele Cerro Armazones, cu o înălţime de 3.000 de metri din deşertul Atacama din Chile. Măsura a fost luată pentru a evita poluarea luminoasă, întrucât în Chile cerul este senin 320 de nopţi pe an.

„Aprobarea proiectului este o veste excelentă pentru ESO. Acum putem merge înainte cu acest grandios program", a declarat Tem de Zeeuw, director general al ESO. E-ELT va avea o oglindă principală cu un diametru de 39 de metri, de patru ori mai mare decât cea cu care este dotat cel mai performant telescop actual, relatează presa britanică.

De asemenea, va fi capabil să capteze de 12 ori mai multă lumină decât cele mai mari astfel de instrumente optice existente, permiţând astronomilor să observe mult mai multe detalii ale corpurilor cereşti şi fenomenelor cosmice. Cercetătorii sunt extrem de încrezători şi afirmă că, datorită dotărilor moderne, viitorul observator va fi atât de puternic încât, prin intermediul lui, se vor observa extrem de clar planete din afara sistemului nostru solar.

Va elucida misterele Universului

„Cel mai mare telescop din Europa" le va oferi oamenilor de ştiinţă noi informaţii despre natura misterioaselor găuri negre, formarea galaxiei noastre sau materia şi energia neagră, din care este alcătuită cea mai mare parte a universului, dar pe care astronomii nu au reuşit încă să le detect

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 34 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 26 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 30 minute
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

N. Dan: Ne pregătim să deschidem încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării

News.ro acum 55 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că vor fi deschise încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării. „În acest sens, am atribuit contractele pe

Uniunea Europeană a adoptat prima legislație împotriva violenței asupra femeilor

Ziua Constanta acum 12 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP. Directiva a obţinut un

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°