Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vlădescu despre salarii: Nu văd lege care să spună că unde pot să dau nu pot să şi iau

Publicat in Romania Libera, luni 17 mai 2010 ·

"Când se majorează salariile, se dă o lege şi nimeni nu se întreabă cum se realizează tehnic. (...) Nu există lege care să spună că justiţia are dreptul să legifereze în sectorul bugetar. (...) Nu văd lege care să spună că acolo unde pot să dau nu pot să şi iau", a declarat Vlădescu, luni, pentru Mediafax.

El a exemplicat că, în condiţiile unei ajustări de 20% a sectorului privat, şi încasările la buget se diminuează proporţional, iar diferenţa nu are de unde fi acoperită.

"De unde să plătesc aceşti 20%? (...) Dacă mâine ar fi un cataclism, iar toate pieţele s-ar prăbuşi şi n-ar mai funcţiona nimic, încasările s-ar reduce brusc cu 30-40%, ar trebui să păstrăm salariile la nivelul de dinainte?", s-a întrebat retoric Vlădescu.

El a continuat, arătând că alte state europene au decis reduceri de salarii în sectorul bugetar şi chiar eliminarea unor drepturi salariale, cum ar fi cel de-al 13-lea salariu, şi nimeni nu consideră că este o acţiune ilegală.

Vlădescu a reiterat că această măsură are impact imediat şi rezolvă o problemă pe termen scurt, care are un efect în acest interval mai rapid decât disponibilizările.

El a ţinut să precizeze că restructurarea în sectorul public va continua şi aceasta va fi soluţia pe termen mai lung.

În ceea ce priveşte informaţiile privind reducerea unor ajutoare, cum ar fi indemnizaţiile pentru mame sau ajutorul de transport acordate pensionarilor pentru călătoriile cu trenul, Vlădescu a arătat că acestea sunt incluse în pachetul de reduceri al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, care trebuie să ajungă la o economie de 1% din PIB.

El a explicat că prin tăierea pensiilor, costurile cu asistenţa socială se reduc cu 3,2 miliarde lei, respectiv aproximativ 0,8% din PIB, astfel că Ministerul Muncii este obligat să ia şi măsuri complementare pentru a ajunge la 1% din PIB.

Vlădescu nu a dorit s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

HotNews acum 2 ore
​Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 6 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 3 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 5 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 8 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Prostest „Corupția Ucide” în fața Palatului Cotroceni. „Klaus Milion Iohannis, raport de mandat, m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulţi activişti din cadrul platformei Corupţia Ucide protestează sâmbătă după amiază, 11 mai, în faţa Palatului Cotroceni. Ei au transmis mesaje critice la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Mai multe persoane participă, sâmbătă după amiază, l

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

11°/19°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

6°/14°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°