În calitatea ta de tată al Mădălinei Manole, dă-mi voie să îmi spun părerea, în calitatea mea de bun prieten - nu apropiat! - al Mădălinei, subliniind condiţia de jurnalist în relaţiile cu ea.
Nu m-am mai băgat deloc în chestiune, de când s-a întâmplat nenorocirea. Prilej cu care am spus, supărat ca orice prieten, că i-aş fi dat o mamă de bătaie pentru gestul făcut.
Sper să-mi fi priceput metafora şi mai ales supărarea. Aşa. Am tăcut atâta amar de vreme cu toate valurile făcute în jurul ei. Din respect. Faţă de un om plecat dintre noi la voinţa sa.
Şi pe care apropiaţii ei iubiţi, părinţii şi soţul, nu o lasă să se odihnească în pace. Lăsaţi-o, măi oameni buni, liniştită! Nu o mai tulburaţi şi acolo. Că de aia a... Aşa. Dacă ea a vrut să evadeze din viaţa asta, sigur o parte dintre voi, cei ce vă ţigăniţi pe memoria ei, are o vină.
Că nu s-a sinucis fiindcă nu-i plăcea de Băsescu. Sau de Legea pensiilor. Ea a comis-o din cauza vieţii pe care o ducea. Cu cei din jur.
Punct. Dacă ea a vrut să scape, voi de ce nu o lăsaţi liniştită şi inventaţi noi scandaluri? Şicane. Pricini. Vă şi spun de ce. Fiindcă sunteţi egoişti. Şi voi. Şi Petru. Şi că nu vă gândiţi măcar la copilul EI.
La ce traume are el de mic. De la tătic. De la bunic... Nenorociţi deja un copilaş rămas de mititel fără mamă. Aş putea spune să vă fie ruşine. Aşa. Dar nici asta nu e treaba mea. Lăsaţi-vă fata în pace acolo unde e! Comemoraţi-o. Adulaţi-o. Regretaţi-o. Veneraţi-o. Aprindeţi lumânări. Plângeţi-o. Aşa.
P.S. Sunt de acord. Mesajul pus de soţ recent pe cruce e sinistru. Aici, da, era de intervenit. Ba, chiar de sesizat organele în drept. Căci, din versuri reiese că el îşi va asuma verdictul final al copilului său. Ceea ce nu e în regulă. Ai interpretat bine. Aşa. Poate că el ar trebui să iasă şi să ne explice ceea ce eram noi întrebaţi la şcoala primară:
