Atacul armat din cartierul bucureştean Vitan, în care un tânăr a fost împuşcat cu două arme automate, a fost executat de asasini plătiţi, sunt de părere specialiştii judiciarişti. Ieri, încă de la primele ore ale dimineţii, mai mulţi poliţişti ai Serviciului Omoruri din Capitală, însoţiţi de criminalişti şi de procurori, au reluat investigaţiile pe strada Ion Morţun, din sectorul 3 al Capitalei, unde s-a produs agresiunea. Anchetatorii au audiat martori şi au căutat tuburile cartuşelor folosite de atacatori. Potrivit primelor investigaţii, victima se numeşte Răzvan Isăilă, are o firmă de termopane şi nu are antecedente penale. Din primele cercetări a reieşit că, luni, în jurul orei 18.00, Isăilă a ieşit singur din scară, s-a îndreptat spre maşina personală, aflată în parcarea blocului, a deschis-o şi a urcat. În acel moment, un autoturism de culoare închisă cu numere de Bulgaria, care staţiona de mai multă vreme în colţul blocului unde locuia Isăilă, a demarat în trombă spre el. Pistoalele folosite, arme de unică folosinţă „În momentul în care a ajuns în dreptul tânărului, geamurile s-au deschis şi au lăsat să se vadă ţevile a două arme automate. Apoi au început rafalele. Cel mai probabil, Isăilă a fost alertat de scârţâitul de roţi cu care maşina agresorilor a plecat de pe loc, pentru că a apucat să se ferească de gloanţe. S-a aruncat pe scaunul din dreapta şi tocmai de aceea gloanţele nu l-au ciuruit. Din câte se pare, un glonţ l-a zgâriat la cap, unul i-a intrat în umăr, patru în abdomen şi unul în coapsă. A avut mare noroc, pentru că asasinii au fost convinşi că rafalele de gloanţe l-au ucis şi n-au mai coborât din autoturism să verifice. Asta demonstrează însă că nu sunt asasini profesionişti. Aceştia nu-şi lasă niciodată victimele vii. Cel mai probabil, oamenii noştri sunt nişte amatori din Republica Moldova sau Ucraina. Şi cred sincer că au părăsit România c