Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fonduri europene pentru modernizarea sistemelor de irigaţii

Publicat in Romania Libera, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Organizaţiile de proprietari care deţin sisteme de irigaţii au la dispoziţie fonduri europene în valoare de 325 milioane euro în următorii patru ani pentru modernizarea sistemului, spune Valentin Apostol, director în Ministerul Agriculturii.

Potrivit oficialului din Ministerul Agriculturii, sistemul de îmbunătăţiri funciare din România are nevoie de înlocuirea câtorva sute de agregate de pompare. „Trebuie înlocuite circa 500 de agregate de pompare. Organizaţiile de irigaţii vor depune documentaţia la Ministerul Agriculturii, iar noi vom publica toate aceste date. Vor fi selectaţi acei producători de pompe cu cel mai bun raport calitate-preţ“, a spus Apostol, citat de Agerpres. El a precizat că ministerul este interesat să promoveze producţia românească de astfel de echipamente.

Valentin Apostol spune că instituţia pe care o reprezintă va pune la dispoziţia producătorilor de pompe datele de contact ale organizaţiilor utilizatorilor de apă din România, informează Agerpres. ”Suma se împarte pe patru ani. Cred că la începutul anului viitor deja vom putea vorbi despre primele acţiuni pentru aceşti bani. Documentaţia este foarte laborioasă, dar e binevenită, pentru că permite un control amănunţit', a subliniat Apostol. Pentru perioada 2007-2013, pentru irigaţii a fost alocată o sumă de 20 de milioane euro, dar au fost depuse proiecte pentru 100 de milioane euro, astfel că Ministerul Agriculturii a fost nevoit să suplimenteze suma pentru a acoperi cererile. La finele lunii noiembrie, în cadrul Forumului Economic China-Europa Centrală şi de Est, organizat la Bucureşti, Daniel Botănoiu, secretar de stat din Ministerul Agriculturii, a afirmat că România are nevoie de investiţii de un miliard de euro pentru amenajarea şi îmbunătăţirea infrastructurii principale pentru irigaţii şi de 2,4 miliarde de euro pentru construirea Canalului Siret — Bărăgan şi aducerea ape

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 6 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 4 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 13 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 5 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 12 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 4 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 6 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Un copil de 2 ani a murit de rujeolă

Mediafax acum 12 ore
În perioada 1 ianuarie 2023 - 19 mai 2024, în România au fost notificate 15.763 de cazuri confirmate cu rujeolă, din care 16 decese (4 în judeţul Braşov, 4 în Municipiul Bucureşti, 3 în judeţul Giurgiu, 2 în judeţul Argeş, 1 în judeţul Mureş, 1 în j

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

15°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/24°
Constanta
acum

14°
joi

14°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°