Cel puţin 192 de persoane au murit şi multe altele au fost rănite în urma unor noi ciocniri violente între creştini şi musulmani în Nigeria, în oraşul central Jos, potrivit unui înalt responsabil musulman, scrie AFP. Bilanţul răniţilor este de cel puţin 800, potrivit conducătorului moscheii din oraş, Balarabe Dawud. „Moscheea este plină de corpuri”, a declarat un alt responsabil local.
În ciuda impunerii unui armistiţiu, noi lupte au izbucnit în Bukuru, cartier periferic al oraşului. Imamul din Jos a declarat că răniţii uşor primesc îngrijiri la moschee. „Până şi dispensarele private din zonă sunt pline de răniţi şi stau prost cu proviziile de medicamente”, a mai spus acesta.
Luptele au izbucnit duminică, provocate de construirea unei moschii într-un cartier cu o populaţie majoritar creştină din oraşul Jos. Autorităţile federale au impus o încetare a focului pe perioada nopţii, dar fără efect.
Rezidenţii au declarat că focurile de armă s-au auzit fără oprire pe străzile oraşului. Toate cursele aeriene au fost suspendate până când situaţia se va stabiliza. Oraşul Jos este situat pe linia care separă sudul Nigeriei, în mare parte creştin, de nordul dominat de islam.
Ţara cea mai populată din Africa, cu peste 150 de milioane de locuitori, Nigeria este afectată de puternice şi frecvente violenţe între musulmani şi creştini.