Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovenii se deplasează în fieful campioanei

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 20 ianuarie 2007 ·

Antrenorul Dan Calancea se confruntă cu serioase probleme în formarea unei echipe în confruntarea cu campioana ţării şi liderul la zi în campionatul primei divizii, CSU-Asesoft. Din lotul studenţilor braşoveni nu vor fi prezenţi doi jucători de bază, Nenad Marincovic, care a plecat în Serbia pentru a-şi rezolva problema vizei de şedere în România şi va reveni numai săptămâna viitoare, şi Octav Morariu, care are piciorul în gips, având două degete fracturate. În acest fel, coachul braşovean va folosi mai mult juniorii, care au astfel posibilitatea să se pregătească şi pentru al doilea turneu de juniori care va avea loc mâine şi luni în sala Braşovia.

Cu prilejul meciului de la Ploieşti se împlinesc doi ani de la trecerea în nefiinţă a lui Toni Alexe, braşovenii aducând cu acestă ocazie comemorativă o coroană de flori.

Antrenorul Dan Calancea va prezenta următorul lot de jucători: Andruş, Sormoz, Calter, M. Gavrilă, Dahi, Paliciuc, Macavei, Popescu, Munteanu, Ispas.

Mircea Vulc,

ultimul meci pe banca sibienilor

După insuccesul formaţiei sibiene în urmă cu o săptămână la Oradea, antrenorul Mircea Vulc, care a condus formaţia de pe Cibin de şapte ani şi le-a adus două titluri de campioană, a comunicat intenţia ca după meciul cu formaţia din Piteşti să-şi dea demisia şi să rămână director tehnic. Urmează să vedem dacă se va trece da la intenţie la fapte. Programul celei de-a doua etapă a returului programează un meci deosebit de echilibrat în sala din Giuleşti, unde se vor întâlni vecinele din clasament, Rapid şi Otopeni. În rest, formaţiile din prima jumătate a clasamentului sunt favorite.

Programul complet al etapei:

CSM Oradea (11) – Gaz Metan Mediaş (5)

„U” Mobitelco Cluj(3) – West Petrom Arad (14)

Mureşul Tg. Mureş (7) – Dinamo Gealan Bucureşti (2)

CSS Rm. Vâlcea (13) – Elba Timişoara (6)

Rapid

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 39 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 52 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum 46 minute
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°