Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România trebuie să îşi corecteze deficitul bugetar până în 2012

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 16 februarie 2010 ·

Cererea României privind extinderea cu un an a termenului de reducere a deficitului bugetar sub 3% din produsul intern brut (PIB) a fost aprobată astăzi în cadrul Consiliului miniştrilor de Finanţe ai statelor Uniunii Europene (ECOFIN). Sursa: Arhiva EVZ

În luna iulie a anului trecut, ECOFIN a sancţionat depăşirea ţintei de deficit bugetar în 2008 şi a recomandat ţării noastre reducerea acestuia sub pragul de 3% din PIB în 2011.

Forul european a arătat că România a pus în aplicare recomandările primite, prin reducerea cheltuielilor cu salariile în sectorul public şi a celor efectuate pentru achiziţia de bunuri şi servicii în 2009. În contextul adâncirii crizei financiare, Comisia Europeană va recomanda ECOFIN să prelungească termenul limită pentru reducerea deficitului bugetar cu un an, până în 2012, se arată în documentul citat.

Deficit mai mic

Potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanţe, deficitul bugetar al României a fost anul trecut de 36,4 miliarde lei, respectiv 7,2% din PIB. Astfel, deficitul bugetar s-a încadrat în ţinta stabilită cu FMI, de 36,5 miliarde lei.

Veniturile la bugetul consolidat au scăzut cu 5,4% faţă de 2008, până la 156,6 miliarde de lei, iar cheltuielile au sporit cu 1,4%.

În urma evaluărilor făcute de experţi ai FMI, ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale, tranşele restante din împrumuturile acordate României vor fi eliberate în perioada următoare. Conducerea FMI va discuta virarea banilor în cursul acestei săptămâni, în vreme ce fondurile de la Comisia Europeană vor fi virate până la finele lunii martie.

Avertismente europene

Anul trecut, Comisia Europeană a avertizat 14 state membre să îşi reducă deficitul bugetar până cel târziu în 2015. Austria, Cehia, Germania, Slovacia, Slovenia, Olanda şi Portugalia beneficiază de un timp

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°