Revin neabătut la gastronomia moleculară în stare pură. Să ne reamintim: în finalul părţii a şaptea a acestei serii, comentam elogiul congelării cu formarea de cristale gheaţă, aparţinând grădinarilor din Saint-Fiacre-Cognac. Pe site-ul grădinarilor se află şi un tabel cuprinzător, cu durata de viaţă a unor alimente în congelator. De pildă, tomatele ar rezista şase luni. N-am cine ştie ce experienţă, dar ştiu că tomatele sunt disponibile sub o mulţime de forme: bulion, roşii în bulion, pastă de roşii, roşii murate etc., încât nici nu e clar ce mai rămâne după congelare. Iar în congelatorul domestic, oricât ar fi de încăpător, au prioritate alte legume şi alimente. Revenind la starea tomatelor după şase luni de congelare, în mediul ambiant ele devin o magmă vâscoasă, deşi se pare că îşi conservă mai bine gustul. Oricum, nu veţi găsi niciodată roşii în amestecurile de legume congelate din magazine. Semnalez doar efectele deloc benefice ale congelărilor şi decongelărilor repetate asupra unor alimente aflate în diverse supermagazine, deşi acum nu e perioada cea mai potrivită a anului. În consecinţă, voi menţiona doar că unele bacterii care trăiesc în regiunile arctice sunt înzestrate cu mecanisme moleculare ce le conferă o rezistenţă suficientă la acţiunea frigului. Nu prea pică bine acest articol, deoarece a fost descrisă depresia de sărbători, despre care scriu de zor, îndeosebi gazetarii amatori (străini de medicină şi ştiinţă). E mai potrivit să îl citez pe cunoscutul scriitor Livius Ciocârlie: „Ce bună e tristeţea fără motiv! Când există unul, te pune la pământ“. N-am încheiat: se pare că în depresia adevărată mirosul şi gustul sunt alterate. Şi, conform unor studii (unele credibile, publicate în reviste categorisite ISI, cu factor de impact acceptabil), depresia bântuie lumea. De ce sunt afectate mirosul şi gustul? Simpla constatare nu e suficientă. Tre