Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Vom semna azi contractul de privatizare a Cupru Min şi săptămâna viitoare îl facem public“

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 6 aprilie 2012 ·

Contractul pentru vânzarea Cupru Min Abrud va fi semnat azi de oficiali ai Oficiului Par­ticipa­ţiilor Statului şi Priva­tizării în In­dustrie (OPSPI), instituţia din subordinea Ministerului Eco­nomiei care a derulat privatizarea Cupru Min şi reprezentanţi ai companiei canadiene Roman Copper, prevederile acordului urmând să fie făcute publice săptămâna viitoare, a declarat şeful OPSPI Florin Vlădan.

"Vom semna mâine (azi - n. red.) con­tractul de priva­tizare a Cupru Min. La câteva zile de la sem­nare, săptămâna viitoare, îl vom face public. Vrem să arătăm că nu este niciun fel de lucru pe care să-l ţinem ascuns", a afirmat Vlădan.

În ciuda transparenţei pe care vor să o afişeze reprezentanţii Ministerului Economiei privind vânzarea Cupru Min, la două săptămâni de la finalizarea licitaţiei încă nu se ştie cine este adevăratul cumpărător al com­paniei, care a plătit 200,8 mil. euro, în condiţiile în care firma câştigătoare a licitaţiei, Roman Copper Corp, este deţinută de canadienii de la Bayfront Capital Partners, care au recunoscut faptul că acţionează ca inter­mediar în cadrul acestei tranzacţii. Bayfront este o bancă de investiţii de talie mică anonimă din Toronto înfiinţată în 2009, care deţine câteva birouri închiriate şi cinci angajaţi. Bayfront va strânge banii de la investitori interesaţi din Europa, SUA şi Canada, ajutaţi fiind de un sindicat de bănci de investiţii, au anunţat recent aceştia, fără să precizeze însă cine sunt aceşti investitori.

Roman Copper Corp. a licitat pentru Cupru Min Abrud un preţ de 200,77 mi­lioane euro, de 3,5 ori peste preţul de pornire al licitaţiei, de 57,3 milioane euro.

Vlădan a adăugat că pentru încheierea tranzacţiei este necesar avizul Consiliului Concurenţei într-un termen de până la 90 de zile de la încheierea contractului. După avizul Consiliului Concu­ren­ţei, Roman Copper trebuie să transf

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 3 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum o ora
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 10 minute
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Ordinea pe buletinele de vot la alegerile pentru Primăria SECTOR 2. Cine ocupă prima poziție

Gandul acum o ora
Biroul electoral de circumscripţie Sector 2 a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar şi consilieri locali pentru alegerile din data de 9 iunie. Sunt patru candidați la scrutinul

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit la două luni după operație

HotNews acum 19 minute
Prima persoană din istorie căreia i s-a făcut un transplant de rinichi de porc a murit la aproape două luni de la intervenția chirurgicală, potrivit Sky News. Richard Slayman, în vârstă de 62 de ani, fusese supus în martie, timp de patru ore, operaţ

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum o ora
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum 2 ore
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum 2 ore
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/18°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°