Ţara arată ca şi cum s-ar fi oprit din evoluţie acum câteva sute de ani Cu toate că Afganistanul e plin de militari străini, luptele cu talibanii ţin pe loc orice speranţă de dezvoltare economică.
Primele lucruri pe care le vezi când ajungi în Afganistan, dacă mergi cu o delegaţie a Ministerului Apărării, sunt bazele militare. Kandahar este una dintre cele mai mari. Aici convieţuiesc mii de militari din diferite colţuri ale lumii, printre care şi câţiva români.
Baza este organizată ca un oraş.
Are străzi denumite, şoferii trebuie să respecte nişte reguli de circulaţie, are magazine ( fără taxe!), în care găseşti orice, de la parfumuri de marcă la aparatură electronică şi electrocasnică, de la bijuterii la uniforme militare şi îmbrăcăminte (ce-i drept de inspiraţie cazonă).
Tot aici găseşti salon de masaj, frizerie sau salon pentru manichiură şi pedichiură. Americanii şi-au dus cu ei Big Mac, Pizza Hut, Subway sau cafeaua Tim Hortons. Pe “esplanadă”, un loc cu magazine, inclusiv ale localnicilor, amenajată de jur-împrejurul terenului de baseball, în fiecare joi are loc „salsa night”.
Bazarul de sâmbătă
Atracţia săptămânii este bazarul de sâmbătă, din interiorul bazei. Potrivit militarilor din Kandahar, bazarul are rolul de a-i ajuta pe localnici să câştige un ban cinstit, având în vedere că sunt foarte săraci şi tentaţia de a trece de partea insurgenţilor este mare.
Printre localnicii cu cele mai mari salarii sunt militarii, care primesc în jur de 40 de dolari pe lună. Salarii mai bune au şi afganii care lucrează în bazele militare, care sunt însă verificaţi „la sânge” şi cărora le este interzis să introducă în baze aparate foto, video, telefoane mobile sau droguri. De altfel, şi cei care vin la bazar sâmbătă de sâmbătă sunt verificaţi înainte de a fi lăsaţi cu marfa la vânza