Forbes l-a asezat anul acesta in topul listei celor mai bogati oameni din lume, dar el a dezmintit stirea. Mukesh Ambani este modest, serios si, mai intai de toate, conservator. Cat despre stil, ii reflecta extrem de bine personalitatea.
Mukesh Ambani s-a nascut in aprilie 1957 in Aden, Yemen. Businessmanul indian este membru in consiliul de conducere, managing director si proprietarul majoritar al Reliance Industries, cel mai mare conglomerat privat din India si una dintre companiile aflate in topul Forbes 500. Ambani detine 48 de procente din Reliance Industries.
Averea sa a fost estimata la 55, 3 miliarde de dolari (dupa ce, in martie acelasi an fusese de 20,1 miliarde de dolari), ceea ce l-a propulsat pe locul 14 in lista celor mai bogati oameni din lume realizata de publicatia Forbes si al doilea cel mai bogat om din India. Ulterior, dupa o recalculare, in octombrie 2007, Ambani avea sa devina cel mai bogat om din lume, devansandu-l chiar si pe Bill Gates, cu averea de 63,2 miliarde de dolari, conform Forbes Magazine. Cu toate acestea, Reliance Industries au dezmintit stirea, sustinand ca acesti bani apartin ambilor frati Ambani care conduc impreuna compania.
Ambani este fiul celui mai proeminent om de afaceri al Indiei, Dhirubhai Ambani, un antreprenor din Gujarati. Miliardarul este casatorit cu Nita Ambani cu care are 3 copii: Akash, Isha si Anant. Pentru Ambani familia a fost intotdeauna extrem de importanta. "Timpul meu liber este al sotiei si al copiilor mei de fapt. Si am grija sa am cat mai mult timp liber", spune magnatul. In plus, construieste chiar acum o noua casa pentru familia sa, o resedinta de 1 miliard de dolari in Mumbai despre care spune ca va fi gata anul viitor, in septembrie. Iar de ziua ei, acesta i-a facut sotiei sale un cadou "direct proportional cu respectul pe care i-l port"(Mukesh Ambani) - un avion. @