Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimele pregătiri pentru referendum. Vineri vor fi instruiţi preşedinţii secţiilor de votare din Alba

Publicat in Alba24, miercuri 25 iulie 2012 ·

Judeţul Alba se află pe ultima sută de metri în pregătirea pentru referendum. Instituţia prefectului Alba a luat toate măsurile în ceea ce priveşte buna desfăşurare a referendumului, pentru demiterea preşedintelui României, de duminică 29 iulile.

Vineri, 27 iulie, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Alba va avea loc instruirea preşedinţilor din secţiile de votare şi totodată vor fi predate buletinele de vot, sigilate în pachete de 100 de bucăţi, ştampilele de control şi de vot, precum şi restul materialelor necesare în secţiile de votare. În data de 24 iulie, 7 dintre preşedinţii secţiilor de votare au fost traşi din nou la sorţi, deoarece 5 dintre aceştia s-au retras, iar doi au fost contestaţi de USL Teiuş, având în vedere că au candidat la alegerile locale.

„Vom face o instruire exemplară, să nu mai avem nici micile incidente pe care le-am avut la alegerile locale, sper că de data aceasta să fie şi mai profesionişti, am constatat că printre preşedinţii secţiilor de votare sunt foarte mulţi jurişti, am văzut magistraţi care şi-au dorit să ajungă preşedinţi de secţii de votare, deci sunt oameni de specialitate, oameni profesionişti”, a declarat prefectul judeţului Alba, Dan Simedru.

La nivelul judeţului Alba a fost alocat un buget de 1.104,000 lei pentru indemnizaţiile membrilor secţiilor de votare şi pentru cheltuielile necesare bunei organizări şi desfăşurări a referendumului.

Pentru referendumul de duminică au fost înfiinţate un total de 437 de secţii de votare, care vor fi deschise începând cu ora 7.00 şi se vor închide la ora 23.00.

Cetăţenii au dreptul să voteze la oricare dintre secţii, atât cu buletinul, cât şi cu cartea de identitate provizorie, paşaport diplomatic sau de serviciu ori carnetul de serviciu militar.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=106972

Judeţul Alba se află pe ultima sută de metri în pregătirea

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 3 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 5 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 4 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 5 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 6 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 6 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 3 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Vremea

București
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
joi

8°/18°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

10°/21°