Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Înmormântarea alexăndrenilor morţi în accidentul din Ungaria va avea loc mâine

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 noiembrie 2011 ·

Deşi iniţial nu credeau că vor reuşi să aducă acasă trupurile nesufleţite ale celor doi alexăndreni, mamă şi fiu, decedaţi în accidentul rutier din Ungaria, familiile acestora au primit ajutor şi au reuşit să îşi vadă rudele.

Cortegiul funerar a ajuns în Alexandria oero dimineaţă, iar în cartierul din zona blocurilor „B” s-a aşternut tristeţea. Potrivit unor surse apropiate familiei, sicriele au ajuns în oraş cu ajutorul preşedintelui Consiliului Judeţean, Liviu Dragnea, care le-a dat famiilor acestora 6500 de lei pentru transportul sicrielor de la vamă până în Alexandria. De asemenea, fratele lui Claudiu Leonard Ene, de 22 de ani, tânărul care se întorcea din Spania de la muncă, dar nu a mai ajuns viu acasă le-a spus reporeterilor Adevărul că pe lângă suma necesară pentru transport, tot de la Dragnea au mai primit un ajutor de înmormântare în valoare de 6500 de lei. Rudele Ritei Ştefan, de 47 de ani şi ale lui Claudiu îşi pot plânge liniştite morţii acum, pentru că au bani pentru înmormântare. Ba, mai mult, se pare că familia Ene este rudă apopiată cu manelistului Sorinel Puştiu, care a sprijinit familia şi a adus corturi i mese pentru ca apropiaţii să aibă unde să stea la priveghi. Cei doi alexăndreni vor fi înmormântaţi mâine la prânz.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum 21 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum 29 minute
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 5 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Câți militari ruși au murit în războiul din Ucraina. Șeful diplomației franceze: „La ce bun toate acestea?“

Adevarul acum 37 minute
Circa 150.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, potrivit estimărilor franceze comunicate de ministrul de externe Stephane Sejourne într-un interviu publicat vineri în ediţia europeană a ziarul

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 5 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum 2 ore
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°