Gala Premiilor în Educaţie va avea loc mâine, cu o săptămână mai târziu decât fusese programată iniţial. Gala organizată de Fundaţia „Dinu Patriciu” a fost amânată din cauza protestelor de stradă de miercurea trecută, care au provocat restricţionarea totală a circulaţiei, în zona Palatului Parlamentului.
Gala îşi propune să îi răsplătească pe cei mai buni oameni din educaţie. Studenţii, elevii şi profesorii merituoşi vor fi răsplătiţi cu premii de mii de euro. Premiile totale ale acestei ediţii valorează 250.000 de euro, cu 50.000 mai mult faţă de anul trecut.
Premii mai mari
Juriul Galei Premiilor în Educaţie a desemnat 10 instituţii de învăţământ preuniversitar şi trei de învăţământ universitar drept finalişti în competiţie, la categoriile „Şcoala anului" şi „Facultatea anului".
Cele zece şcoli dintre care se va alege câştigătoarea sunt: Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân" (Constanţa), Colegiul Economic (Buzău), Mark Twain International School (Bucureşti), Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri"(Bacău), Colegiul Naţional de Informatică (Piatra-Neamţ), Şcoala Elf (Cluj-Napoca), Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr" (Bucureşti), Şcoala „Genesis" I-VIII (Bucureşti), Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza" (Bacău) şi Şcoala Generală Nr.5 (Arad).
Finalistele de la categoria „Facultatea anului" sunt: Facultatea de Business (Cluj-Napoca), Facultatea de Matematică (Iaşi), precum şi Facultatea de Arte (Oradea).