Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu cât sunt recompensate cele cinci sute de glorii sportive ale României

Publicat in Jurnalul, marți 22 noiembrie 2011 ·

Pe moment abandonată, intenţia ANST de a modifica Legea Sportului cu privire la vârsta de la care performerii români îşi pot ridica rentele viagere a generat o dezbatere publică. Dacă unora pragul de 30 de ani avut în discuţie li s-a părut acceptabil, lumea gimnasticii, unde sportivele îşi încheie mult mai devreme cariera, a fost de cu totul altă părere.

Cum ministerul de resort a retras proiectul de modificare iniţiat de ANST, sportivele au rămas la pregătire, după ce ameninţaseră cu re­tragerea din acti­vitate pentru a-şi depune dosarele până pe 31 decembrie, pentru a putea intra sub incidenţa legii actuale. În ideea că o asemenea discuţie nu poate fi completă fără a vedea cât şi cum anume îşi câştigă banii medaliaţii români după abandonarea carierei sportive,

Jurnalul Naţional a decis să publice lista completă a rentelor viagere, cu menţiunea că aceasta corespunde anului trecut, 2010. Trebuie precizat că vorbim despre sume brute, supuse impozitării la fel ca orice venit asimilat unor pensii.

Rente viagere – 2010

ATLETISM

1. Liliana Alexandru 3384

2. Natalia Andrei 3090

3. Elena Antoci 2060

4. Iolanda Balaş-Sotter 6475

5. Vali Caciureac 3384

6. Carol Corbu 2060

7. Margareta Elena 2060

8. Monica Paula Ivan 4100

10. Ella Kovacs 3090

11. Mihaela Lipetz Peneş 4120

12. Mihaela Loghin 2354

13. Fiţa Lovin 2060

14. Cristina Matei 3384

15. Gheorghe Megelea 2050

16. Doina Melinte 6321

17. Mihaela Melinte 3384

18. Argentina Menis 2354

19. Dorina Oprea 2050

20. Oana Pantelimon 2060

21. Maricica Puică 3973

22. Marieta Răileanu 2354

23. Ilona Silai 3384

24. Anişoara Stanciu 2943

25. Gabriela Szabo 6327

26, Violeta Beclea-Szekely 3384

27. Ionela Târlea 3384

28. Valeria Stephan Bufanu 2354

29. Viorica Viscopole

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În România va ajunge un nou val de praf din Sahara. Ce regiuni vor fi afectate

HotNews acum 13 minute
Din nordul Africii vor ajunge în România în seara zilei de marți, dar și miercuri, mase de aer ce aduc și praf saharian, anunță ANM. Ca urmare a ploilor prognozate în România, în următoarele 48 de ore, depunerile de praf vor putea fi observate în ma

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum 55 minute
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

„A încercat canibalic să mă muşte”. Florin Roman a fost la INML. Dan Vîlceanu, sancționat după ce l-a agresat pe deputatul PNL

HotNews acum 20 minute
Deputatul PNL Florin Roman a fost marți la Institutul Național pentru Medicină Legală pentru eliberarea unui certificat medico-legal, după ce a fost agresat de Dan Vîlceanu în Parlament. Florin Roman a făcut declarații după altercația cu Dan Vîlcean

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum 28 minute
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Olt: Un bărbat de 59 de ani a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 59 de ani este cercetat de procurorii din judeţul Olt pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 6 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum 3 ore
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Răzvan Raț este invitat la „EXCLUSIV RAPID” marți, 21 mai, de la ora 21.00

Cancan acum 51 minute
Răzvan Raț revine la „EXCLUSIV RAPID” după o jumătate de an. Ultima dată am vorbit cu Răzvan tot după o victorie cu FCSB (2-1). În această seară aflăm ce părere are Raț despre numirea lui Neil Lennon la Rapid și discutăm despre campania de transferu

Vremea

București
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°