Campania „Oraşul de vis” iniţiată de www.evz.ro le dezvăluie cititorilor, prin ochii unui simbol al muzicii folk în România, trecutul şi farmecul oraşului Brăila. Sursa: EVZSursa: ARHIVA EVZ
1 /.
Artistul, născut la Brăila, îşi aminteşte cu nostalgie şi cu multă sensibilitate despre oraşul natal. El povesteşte, pentru EVZ, despre cântecele fanfarei, despre iernile cu zăpada până la streşini, cu gerul aprig de altădată, despre podurile de gheaţă de peste Dunăre şi despre lupii din Balta Brăilei.
MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Nicu Alifantis - Balada blondelor iubiri
Interpretul, care a locuit aici din 1954 până în 1976, când s-a mutat în Bucureşti, îi invită pe cei care ajung în Brăila să treacă pe sub salcâmii de la Dunăre, să vadă ceasul din centru sau să poposească la Biserica Greacă, la Teatrul „Maria Filotti”, pe Strada Republicii, la magaziile lui Saligny din port, în Grădina Mare sau la catacombele turceşti.
Nicu Alifantis nu este numai un sensibil muzician, care compune şi interpretează ca nimeni altul din Nichita Stănescu, ci este el însuşi un poet, pentru care nostalgia după Brăila îi este o nesfârşită inspiraţie.
El compune de dorul oraşului său, în care a trăit 22 de ani, poeme despre apa adâncă a Dunării care oglindeşte poveşti şi frumuseţi tulburătoare. O parte dintre poeziile sale au fost publicate în volumul editat de Nemira, în 1997, intitulat „Scrisori nedesfăcute”.
EVZ: Ce culoare a avut copilăria dumneavoastră în Brăila?
Nicu Alifantis: Un tablou alb-negru, cu vagi nuanţe de culori. Contur, mişcare, culoare, miros, freamăt, murmur, viaţă! Ce poate fi mai emoţionant decât să poţi simţi clocotul bucuriei de-a trăi? Energie, iubire, gânduri, amintiri, imaginaţie, dor de umblet. Cel mai tare îmi vin în minte, şi chiar mă emoţionează, liniştea copilăriei, tandreţea părinţilor, candoar
