Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea de Apel Bucureşti a decis: Certificatul de urbanism pentru proiectul de la Roşia Montană este valid

Publicat in Alba24, miercuri 1 iunie 2011 ·

Curtea de Apel Bucureşti a confirmat validitatea certificatului de urbanism pentru Proiectul Roşia Montană şi a respins cererea de suspendare a documentului emis de către Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). În consecință, atât Certificatul de Urbanism, cât și documentația PUZ-PUG sunt în vigoare și perfect aplicabile. Aceasta este cea de-a zecea decizie favorabilă obţinută de RMGC în ultimele 15 luni.

Reamintim că vineri, 27 mai, Tribunalul Cluj a respins cererea înaintată de Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu și Asociația Alburnus Maior de suspendare a hotărârii Consiliului Local nr. 1/2009 (HCL 1/2009) cu privire la planul de urbanism general (PUG) al comunei şi planul de urbanism zonal (PUZ) pentru Zona de dezvoltare industrială Roşia Montană.

“Odată aprobat, proiectul Roșia Montană va contribui cu aproape 1% la PIB-ul României, chiar dacă unele ONG-uri se opun constant dezvoltării economice și sociale a unei zone foarte sărace a țării. Am câștigat zece procese majore în ultimul an și jumătate, toate inițiate de ONG-uri, și suntem convinși că proiectul minier Roșia Montană va fi un model de dezvoltare responsabilă”, a declarat Dragoş Tănase, director general al RMGC.

Potrivit conducerii RMGC “Proiectul minier de la Roșia Montană aduce peste 4 miliarde de dolari în economia României, în mod nemijlocit, ceea ce va genera o contribuţie totală potenţială la PIB de 19 miliarde USD incluzând efectele de multiplicare, conform estimărilor din 2010 ale specialiştilor britanici de la Oxford Policy Management. Proiectul va genera mii de locuri de muncă, respectând legislaţia de mediu din România şi Uniunea Europeană şi contribuind, în acelaşi timp, la conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural”.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=27350

Curtea de Apel Bucureşti a confirmat validitatea certificatului de urban

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 3 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum o ora
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum o ora
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 4 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum o ora
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum o ora
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 7 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 3 ore
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°