Mai pe româneşte, scroafa e moartă în coteţ, dar poate îi suflăm aer în dos şi mişcă. Citeam zilele trecute „Confesiunile unui bancher  toxic“ (de fapt, în original „pourri“, adică „putred“). Cărticica e o alcătuire repezită a cuiva după ce a primit un şut în fund din partea sistemului a cărui rotiţă a fost o viaţă întreagă. O astfel de întâmplare e întotdeauna un pas înainte către lupta de clasă. Omul dezvăluie toate relele din interiorul marilor instituţii financiare vinovate de criză prin inconştienţă şi lăcomie. Dincolo de oameni, caractere şi vorbe, se ascunde un mare adevăr.

Darwin n-avea dreptate. Nu funcţia dezvoltă organul, organismele birocratice îşi găsesc noi şi noi funcţii. Creşterea e scop în sine. Fenomenul e de neoprit. Gigantismul e boala care ameninţă aparatele corporatiste private sau de stat. În interiorul lor, procesele, regulile şi comportamentele se uniformizează, devin din ce în ce mai abstracte. Sprijinită pe modele statistice, matematica înăbuşă viaţa. Baloanele instituţionale plutesc agăţate de cer. Pierd legătura cu realitatea. Atunci când imprevizibilul se produce, revenirea pe pământ e brutală. Decidenţii paralizează.

Din prima pagină a unui ziar financiar de ieri aflam că au început discuţiile cu FMI, denumite pudic şi cu candoare cretină „tehnice“. Tehnica asta scrânteşte însă vieţile a milioane de oameni! Negocierile se referă la ţintele economice pentru a doua parte a anului. Nicio vorbă despre faptul că, atunci când s-a hotărât cererea şi apoi acordarea împrumutului, nici o parte, nici cealaltă habar nu aveau pe ce lume trăiesc. Prevedeau mai întâi o creştere de 2,5% a PIB-ului pe 2009 în toamna trecută, apoi o scădere de 2,5% ce, pe nesimţite a devenit de 4,1%. În realitate, astăzi este de 8%. Când în februarie spuneam că ea va fi între 7 şi 10%, un înţelept afirma că sunt inconştient. „Tehnicienii“ care