Predomina in aceste zile doua tipuri de discurs despre Papa Benedict, ambele lipsite de nuante, care exprima pozitia ideologica a autorilor, rupand parti convenabile din realitate. Unii vad doar inzestrarile intelectuale exceptionale ale lui Joseph Ratzinger, ceilalti incapacitatea sa de a gestiona marile scandaluri ale Vaticanului.

Exista insa in pontificatul lui Benedict o parte mai degraba ignorata. Pentru ca deranjeaza ambele tabere care vorbesc/scriu in aceste zile despre fostul Papa.

De Craciun, in Financial Times a aparut un editorial semnat “Papa Benedict XVI”. A trecut in buna masura neobservat. “Crestinii se opun lacomiei si exploatarii”, scria fostul Papa “si lupta impotriva saraciei pentru ca recunosc demnitatea fiecare fiinte umane”. Textul era o critica de catifea direct indreptata catre marii camatari (bancheri) ai lumii.

Catifea. Prea multa catifea.

Editorialul publicat de echipa Washington Post in ziua anuntului demisiei il critica insa pe Papa Benedict reprosandu-i traditionalismul dur. Este vorba despre acelasi barbat, Joseph Ratzinger, care in tinerete lua in calcul pana si marxismul, ca o varianta corectiva pentru anumite curente din gandirea moderna.

Flexibilitatea preotului german a incetat, cum el insusi povesteste, in perioada revoltelor studentilor din 1968. Atunci, in calitatea sa de decan al unei facultati germane, a participat la mai multe adunari studentesti observand “toate speciile de teroare, de la cea subtil-psihologica pana la violenta.”

Trecusera doar trei ani de la incheierea lucrarilor Conciliului Vatican 2, unde s-a produs actuala “constitutie” a Bisericii Catolice. Ratzinger participase in calitate de expert in teologie la acest Conciliu (desfasurat intre 1962-1965) ale carui fructe au fost cele mai moderne documente al catolicismului din ultimele secole. Do