Bursa a crescut joi cu 0,49%, pe o lichiditate în revenire uşoară, iar acţiunile Erste (EBS) au urcat cu 7,64%, la 138,1 lei (32,18 euro), influenţate de evoluţia consemnată miercuri şi joi pe bursa de la Viena, piaţa principală a acestor titluri.
Titlurile Erste au înregistrat cea mai vizibilă creştere din piaţă încă de la deschidere, market makerii aducând cotaţia de la Bucureşti la un nivel apropiat de preţul de pe piaţa din Viena, unde preţul a crescut miercuri, zi în care transferurile de la BVB au fost oprite cu ocazia Zilei Naţionale a României. Astfel, titlurile Erste au avansat cu aproape 7% încă din primele minute. Operaţiunile cu acţiunile băncii austriece au consemnat a doua lichiditate din piaţă, de 2,5 mil. lei (594.000 de euro), fiind mai lichide decât titlurile SIF Moldova sau BRD. Majoritatea acţiunilor de la Bucureşti au deschis ziua la preţuri în creştere, piaţa fiind influenţată de evoluţia înregistrată miercuri de bursele externe.
Cotaţiile acţiunilor SIF au avansat în primele minute cu peste 2%, însă punctul maxim al indicelui BET-FI a fost atins cu puţin înainte de ora 12:00, când operaţiunile erau realizate la preţuri în creştere în medie cu 4,8%. Ulterior, ascensiunea s-a temperat, astfel că la finalul şedinţei indicele BET-FI se plasa cu 2,94% peste nivelul de la finalul sesiunii de marţi.
Totodată, ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni, analizate de indicele BET, au fost realizate la preţuri în creştere în medie cu 0,42%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au ridicat indicele BET-NG cu numai 0,32%.
Astfel, indicele extins al Bursei BET-XT, care sintetizează evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, a avansat cu 1,27%.
Investitorii au tranzacţionat acţiuni de 15,7 mil. lei (3,6 mil. euro), cel mai mare rulaj înregistrându-se pe SIF Oltenia (SIF5),