Cei aproximativ 2400 de salariaţi ai Complexului Energetic Craiova au fost trimişi, prin rotaţie, în regim de aşteptare de la 1 septembrie. Măsura a fost luată de conducerea CEN ca urmare a scăderii vânzărilor de energie.
Mii de oameni de la Complexul Energetic din Craiova vor rămâne fără 25% din salarii în lunile rămase până la sfârşitul anului. Conducerea CEN a decis trimiterea tuturor celor 2455 de salariaţi ai complexului în şomaj tehnic şi, pe rând, fiecare angajat va sta acasă o lună. Măsura a fost aplicată de la 1 septembrie din cauza scăderilor drastice ale vânzărilor la energie. Potrivit directorului CEN Craiova, Constantin Bălăşoiu, vânzările au scăzut de la începutul anului cu 24%. „Resimţim din plin reducerile consumurilor de energie electrică. S-a înregistrat o scădere de peste 23-24% de la începutul anului şi din acest motiv am fost nevoiţi să venim în faţa Consiliului de Administraţie cu propuneri de redresare”, declara în urmă cu o lună directorul Constantin Bălăşoiu.
Ford vrea doar 10% în plus la energie
Deşi începerea producţiei la uzina Ford ar fi putut fi o rază de speranţă pentru CEN, având în vedere că în trecut, reprezentanţii companiei americane estimaseră o creştere cu 50% a consumului de energie termică, nici în acest client Complexul nu îşi poate pune mare nădejde. Potrivit directorului Constantin Bălăşoiu, cel puţin până la sfârşitul anului Ford a cerut o creştere cu doar 10% a necesarului de energie.
Potrivit unei informări oficiale venite din partea CEN Craiova, Consiliul de Administraţie al complexului a aprobat un program amplu de reducere a tuturor categoriilor de cheltuieli, a cărui valoare se ridică la 20 milioane lei. Pe lângă măsura trimiterii în şomaj tehnic pentru o lună a fiecărui angajat, 150 de angajaţi ai fabricii vor fi disponibilizaţi, ca măsură impusă de Ministerul Economiei companiilor din subordin