Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Târgul de turism română-sârb şi-a deschis porţile

Publicat in Adevarul, vineri 24 aprilie 2009 ·

La Severin s-a deschis ieri Târgul de turism româno-sârb “Dunărea fără frontiere”. Veniţi din Mehedinţi, dar şi din regiunea sârbească Bor, agenţii de turism au o mulţime de oferte, la preţuri pentru vremuri de criză. Primiţi încă de la intrare pe ritmuri sârbeşti în ton cu zona promovată, agenţiiile de turism şi hotelurile au venit cu oferte mai generoase. Sunt în special pentru români cu mai puţină dare de mână, iar condiţiile oferite la hotelurile de dincolo de Dunăre sunt atractive.

“Am adus câteva materiale promo, un film despre localitatea Kladovo şi despre hotelul Derdap. Pe cei care îşi doresc o vacanţă de neuitat, îi îndemn să vină la noi. Vor avea un concendiu activ. Pentru Pot să se înscrie la şcoala pescuitului de aur, să se urce pe cel mai înalt vârf al Clisurei Dunării, să zboare cu dragonul motoric sau să treacă porţile de rai ale canionului Vratna”, ne spune Yasmin Marinică, reprezentantul unei agenţii de turism din Kladovo. Întrebată cum vede de dincolo de Dunăre turismul din România şi ce crede că ar trebui schimbat, Yasmin ne-a declarat: “Turismul este interesant, şi în Mehedinţi, şi la noi. Sunt lucruri care seamănă, dar fiecare le simte altfel. Cred totuşi că turismul nu e atât de dezvoltat pe cât trebuie, în ambele părţi. Îmi pare că suntem la acelaşi nivel. Ne lipseşte promovarea. De multe ori, uităm lucrurile noastre şi încercăm să copiem şi asta nu e bine”.    

Oferta sezonului de vară în Clisură

Oferte sunt şi pentru cei care vor o vacanţă mai pretenţioasă. Şi aici, când vine vorba de preţuri, turoperatorii naţionali şi proprietarii de pensiuni prezenţi la târg s-au gândit la timpul liber al turiştilor. “Am venit cu oferta sezonului de vară. Oferim un pachet de weekend şi un altul de minivacanţă. Pentru un sfârşit de săptămână preţul este de 300 lei, pe trei zile, cu pensiune completă, iar pentru c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 4 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Marcel Ciolacu, întrebat dacă va candida la prezidențiale: „Haideţi să vedem după data de 9 iunie”. Președintele PSD spune că „e ferm convins” că Geoană candidează

HotNews acum 2 ore
Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare vor fi hotărâtoare în decizia de a a candida la alegerile prezidențiale, a indicat sâmbătă Marcel Ciolacu într-o emisiune la PrimaTV. În schimb, el spune că este „ferm convins” că Mircea Geoană va ca

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă. Marcel Ciol

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Canotaj: Medalie de argint pentru România la Europenele de la Szeged

News.ro acum 49 minute
Echipajul de patru rame feminin format din Mădălina Bereş, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatele Europene de la Szeged. Româncele au fost cronometrate cu timpul 06:55.47. Pe prima treaptă

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 3 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 2 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 2 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Vremea

București
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

18°
sâm.

11°/18°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°