Judecate separat, necroloagele si evocarile sunt inofensive, dar insumate creeaza o stranie impresie de cimitir al culturii romane.

"La 21 martie 1994, s-a stins din viata, pe neasteptate, fiind rapus de un atac de cord, la varsta de 63 de ani, conf. univ. dr. Ion Diaconescu.";

"Virgil Dron s-a stins brusc din viata in seara zilei de 19 martie 1981, cand nimeni nu se astepta, in plina maturitate creatoare...";

"O veste tragica anunta, in dimineata zilei de 22 decembrie 2004, sfarsitul neasteptat al prietenului ales Gh. Constantinescu Dobridor."

Cam asa incep aproape toate textele din volumul Reliefuri disparute de Victor Stoleru (Bucuresti, Ed. Arefeana, 2006). Autorul si-a adunat intr-o carte discursurile rostite la inmormantari si articolele scrise cu prilejul unor comemorari (obtinand si o prefata de la Emil Manu, care insa a murit si el intre timp). Judecate separat, necroloagele si evocarile sunt inofensive, dar insumate creeaza o stranie impresie de cimitir al culturii romane.

Ca sa merite sa fie reproduse intr-o carte, asemenea texte trebuie sa aiba o certa valoare literara, constituindu-se eventual in modele ale genului, ca oratiile funebre ale lui Bossuet. Victor Stoleru scrie insa conventional-apologetic, este previzibil si plictisitor. Dupa cum reiese chiar din citatele de mai sus, despre toate persoanele decedate afirma, mecanic, ca au murit pe neasteptate, recurgand la cliseul nedreptatii facute de soarta unor oameni care ar mai fi putut sa traiasca. Nu este singurul cliseu. Altul consta in emiterea unor presupuneri (melodramatice) referitoare la prietenii pe care ilustrii disparuti ii vor intalni acolo, "in eternitate":

(Despre Emil Manu:) "Acolo in eternitate se va intalni poate cu marii prieteni din viata ca T. Vianu, Al. Dima, Gh. Bulgar, Al. Bistritianu, Al. Piru.";

(Despre Marcel Duta:) "In eterni