Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tradeville: Premisele macroeconomice sunt favorabile bursei, iar sectorul energetic va rămâne anul viitor în prim-plan

Publicat in Ziarul Financiar, joi 19 decembrie 2013 ·

Premisele macroeconomice pentru România sunt favorabile continuării trendului de creştere de pe bursă, iar sectorul energetic va rămâne în atenţia investitorilor pe fondul listărilor programate pentru anul viitor, potrivit unui raport emis de analiştii firmei de brokeraj Tradeville.

„Producţia industrială îşi consoli­dează tendinţa ascendentă a ultimelor luni, deficitul de cont curent este redus, iar exporturile ar trebui să beneficieze de revirimentul zonei euro, principalul partener comercial. Încurajată de nivelul scăzut al inflaţiei, Banca Naţio­nală semnalizează că va continua ciclul de relaxare monetară început în 2013, randamentele titlurilor de stat rămân în apropierea unor minime istorice, iar cursul de schimb este stabil. În acest context, Bursa de Valori Bucureşti ar trebui să atragă atenţia investitorilor“, potrivit analiştilor de la Tradeville.

În cazul sectorului energetic, la nivel internaţional, principala temă va continua să fie revoluţia gazelor de şist din Statele Unite, potrivit analiştilor, ceea ce va „redesena harta globală a producţiei şi a exporturilor de petrol şi gaze naturale“.

Pe plan intern, creşterea eco­no­mi­că ar trebui sa inducă măcar o stabili­zare a consumului de gaze naturale şi ener­gie, aflat pe trend descendent în ultimii ani.

Pe piaţa de gaze, companiile pro­du­cătoare vor beneficia de liberalizarea acce­lerată pe segmentul consu­ma­to­ri­lor industriali, cu efect pozitiv asupra veni­tu­rilor, iar sectorul se va menţine în aten­ţia investitorilor mulţumită listă­ri­lor companiilor de stat programate pen­tru anul viitor (Hidroelectrica, Elec­trica Furnizare, Complexul Ener­ge­tic Oltenia).

„Totuşi, noua taxă pe construcţii spe­ciale, care va intra în vigoare anul viitor, va lovi parţial profitabilitatea com­paniilor, renegocierea redeven­ţe­lor cu statul român va

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 2 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum 52 minute
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

Șapte percheziții în Constanța într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 420.000 de lei. Un bărbat de 49 de ani a fost reținut

Ziare.com acum 39 minute
IGPR a anunțat că un bărbat a fost reținut pentru evaziune fiscală într-un dosar în care s-au desfăşurat joi, 23 mai, şapte percheziţii la mai multe locuinţe şi birouri din Constanța. Prejudiciul este de 420.000 de lei. Bărbatul este acuzat că a înf

Când vine VARA în România? Meteorologii au emis prognoza meteo pentru luna iunie

Gandul acum 58 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru luna iunie. Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânal

Peste 100 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum o ora
Peste 100 de persoane ar fi murit într-o alunecare de teren care s-a produs vineri într-o zonă izolată din Papua Noua Guinee, a anunţat televiziunea ABC din Australia, relatează Associated Press. Alunecarea de teren ar fi lovit satul Kaokalam din pr

Danemarca închiriază 300 de celule de închisoare în Kosovo. Parlamentul de la Pristina şi-a dat acordul

News.ro acum 2 ore
Parlamentul din Kosovo a aprobat joi un acord de închiriere a 300 de locuri într-una dintre închisorile sale către Danemarca, pentru o perioadă de 10 ani şi contra unei sume de 200 de milioane de euro, relatează AFP şi Reuters. Din 120 de deputaţi,

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

China a înconjurat Taiwanul pentru a-şi testa capacitatea de a „prelua puterea” asupra insulei

HotNews acum o ora
China a indicat vineri că manevrele militare în jurul Taiwanul început cu o zi în urmă au ca scop testarea capacităţii sale de „a prelua puterea” în insula autonomă, potrivit media de stat, relatează AFP și Agerpres. Un soldat al armatei taiwaneze p

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum 3 ore
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

Vremea

București
acum

21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

21°
vin.

15°/21°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°