Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amnesty International denunţă discriminarea prin lege, violenţa contra romilor şi controlul presei în Ungaria

Publicat in Romania Libera, joi 23 mai 2013 ·

Discriminarea prin lege, intimidarea romilor de către grupări de extremă dreapta şi influenţa politică asupra presei sunt tot atâtea îngrijorări exprimate de Amnesty International (AI) în raportul pentru drepturile omului pentru 2012 privind Ungaria, prezentat miercuri la Budapesta, relatează MTI, potrivit Mediafax.

Noua Constituţie a Ungariei, intrată în vigoare în ianuarie anul trecut a redus noţiunea juridică de familie la o "uniune a unui bărbat cu o femeie", discriminatorie pentru cuplurile de acelaşi sex, a declarat Orsolya Jeney, directoarea AI Ungaria, la prezentarea raportului.

Ea a notat că deşi Curtea Constituţională (CC) a Ungariei a respins prevederi din legea privind protecţia familiei ca discriminatorii, al patrulea amendament adoptat de Parlament în martie a reluat o prevedere care utilizează o definiţie discriminatorie.

Romii au continuat să fie victime ale unor violenţe motivate de rasism, în pofida angajamentului Guvernului de a efectua paşi fermi împotriva intimidării unor acţiuni care îi vizează, se arată în raport.

Documentul citează episoade de tensiune, vara trecută, între comunitatea romă şi grupări de extremă dreapta în satele Cegled, lângă Budapesta, şi Devecser, în vestul Ungariei. Autorităţile ungare au reacţionat lent şi într-un mod nepotrivit faţă de aceste evenimente, subliniază raportul.

În privinţa presei, în raportul AI se arată că amendamentele adoptate la legea presei, în mai, au "remediat" îngrijorări de natură juridică prin diminuarea puterii autorităţilor de a controla conţinuturi print şi online şi consolidarea protecţiei surselor jurnaliştilor. Însă raportul notează îngrijorări exprimate în mod repetat de Consiliul Europei (CoE) cu privire la prevederi ce impun o înregistrare oficială a mass-mediae print şi online.

Legea presei, avertizează AI în raport, continuă să plaseze mass-media sub co

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 2 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 2 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum o ora
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 8 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 2 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Hamas, după negocierile pentru un armistițiu: ”Mingea este în întregime în terenul Israelului”

Ziare.com acum o ora
"Mingea este în întregime în terenul" Israelului în vederea unui acord al unui armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza, au declarat vineri, 10 mai, reprezentanții mișcării islamiste palestiniene Hamas, după plecarea din Egipt, unde au avut loc negocie

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 5 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 4 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Vremea

București
acum

18°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

7°/21°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°