BISERICILE DE TIP SAXON, ADEVĂRATE CETĂŢI ÎN MIJLOCUL SATELOR

Răspândite în întreaga Transilvanie, aşezările saxone cu bisericile lor fortificate reprezintă cel mai mare grad de complexitate arhitecturală din România, fiind totodată în mare măsură expuse dispariţiei. Pe vremuri comunităţi prospere, acum se zbat în sărăcie, fără să îşi fi pierdut însă farmecul.

Arhitectura aşezărilor saxone s-a adaptat situaţiei geografice şi istorice, adică necesităţii de supravieţuire a comunităţii, atât prin fortificarea bisericilor, adevărate cetăţi în mijlocul satelor, cât şi prin dispunerea gospodăriilor şi a anexelor. "Colonizarea explică unitatea ţesutului aşezărilor saxone din secolul al XII-lea, cât şi a aşezărilor fiice de pe Valea Târnavelor din secolul al XIII-lea, comunităţile fiind identice, total diferite de ceea ce se găseşte în restul României", afirmă prof. arhitect Hanna Derer.

Satele saxone sunt dominate de clădirea de cult situată în centrul localităţii. Dumnezeul nostru este o cetate puternică, obişnuiau să zică saşii. Unele dintre bisericile fortificate din Transilvania au peste 700 de ani, dar în ultimele decenii au fost din ce în ce mai rar folosite. Austeritatea acestor biserici albe, impozante şi rezistente contrastează cu locuinţele saşilor, colorate, întotdeauna aliniate la stradă.

TIPIC SAXON

Situarea specifică a caselor demonstrează că ele aveau şi rol de fortificaţie. Casele sunt perfect aliniate de-a lungul străzii, având portaluri înalte tipice, care nu lasă să se întrevadă curtea, iar în spatele casei şura închidea curtea, protejând-o. Gospodăriile sunt situate pe parcele înguste şi adânci. Locuinţa principală fiind extinsă întotdeauna numai pe orizontal. Clădirile anexă sunt situate pe latura lungă în paralel cu axul parcelelor. Bucătăria de vară este construită separat de clădirea principal