Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezolvat şi Strătilă! » Două transferuri într-o zi la Dinamo

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 6 ianuarie 2012 · ·

După Curtean, care mai aşteaptă doar să-şi recupereze 50.000 de euro de la Poli, şi mijlocaşul Astrei va fi prezentat astăzi ca dinamovist cu acte în regulă.

Dinamo îşi linge rănile după ce-a fost lovită în plin de "cazul Pîrvulescu" şi vrea să puncteze pe frontul de mercato. Alexandru Curtean, 24 de ani, şi Sorin Strătilă, 25 de ani, vor îmbrăca tricoul alb-roşu şi ar putea fi prezentaţi chiar astăzi ca fotbalişti ai liderului. Ambii sînt mijlocaşi laterali, pot juca şi pe dreapta, şi pe stînga. Un "dinamovist de mic" şi un fost stelist, crescut în Ghencea, pe care Gigi Becali îl regretă şi acum!

"Nu sînt «cîine» de mic, dar vin să muncesc"

Cei din Ştefan cel Mare au anunţat aseară că l-au rezolvat şi pe Strătilă. Au existat negocieri intense în ultimele săptămîni între Nicolae Badea şi Ioan Niculae, părţile ajunseseră la un acord de 3 zile, însă aşteptau să vadă ce se mai întîmplă cu Pîrvulescu. Dinamo ar trebui să plătească 400.000 de euro Astrei. Strătilă, la fel ca şi Curtean, este de mai bine de un an pe lista roş-albilor. Sorin a fost în lotul Stelei, dar Lăcătuş nu l-a păstrat în lot. "Eu nu sînt «cîine roşu» de mic, ca alţii, dar vin să muncesc şi să arăt că sînt fotbalist", a declarat aseară Strătilă la Radio GSP.

Ia mai puţin decît la Timişoara

Curtean era acontat mai demult, cluburile se înţeleseseră, se vorbeşte de suma de 500.000 de euro, însă au existat probleme la salariul jucătorului. Prima dată, i se oferiseră 90.000 de euro pe an. "Cînd a auzit asta, Alex, dinamovist de mic, a zîmbit amar şi a transmis că preferă să se uite doar la meciurile de la TV ale echipei favorite", au dezvăluit amicii jucătorului, plătit cu 170.000 de euro pe sezon la Timişoara.

A doua ofertă a fost mai consistentă financiar, în jur de 120.000 de euro pe sezon, plus bonusuri, iar Curtean a dat un răspuns pozitiv. Totuşi, aştepta şi asear

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, după discuţiile cu Joe Biden: Visa Waiver nu este o decizie politică. Putem să avem speranţa legitimă ca, într-un viitor destul de apropiat, să se rezolve această chestiune

News.ro acum 26 minute
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, în urma întâlnirii cu preşedintele SUA, Joe Biden, că discuţiile despre vizele pentru românii care călătoresc în SUA nu sunt decizii politice, ci se bazează pe date statistice. ”Putem să avem speranţa legitimă ca,

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 26 minute
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 21 minute
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 4 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum 2 ore
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum o ora
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 2 ore
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/18°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°