Liceenii, dar şi cadrele didactice de la Colegiul Tehnic Feroviar sărbătoresc până sâmbătă peste 80 de ani de tradiţie feroviară la Braşov. Evenimentul are loc în cadrul Zilelor Colegiului Tehnic Feroviar, ce au debutat ieri, cu o sesiune de comunicări ale elevilor. „Anul acesta suntem la cea de-a 17-a ediţie a manifestării Zilele Colegiului, eveniment ce a început în 1991. Cu o singură excepţie, această sărbătoare a avut loc în fiecare an. Principalul obiectiv al acestei manifestări este acela de a cinsti tradiţia feroviară de peste 85 de ani în Braşov, dar şi de a da prilej elevilor actuali să se afirme în domeniul în care au preferinţe: vor fi comunicări ştiinţifice, tehnice, literare, pe ştiinţe sociale. Vor mai fi şi concursuri cu aplicaţii pe calculator, concursuri sportive. Avem şi o expoziţie inaugurată azi (ieri – n.r.) a elevilor de la clasa Procesare Text imagine”, ne-a declarat profesorul Florin Dobrescu (foto).
Deşi domeniul principal pe care-l studiază liceeni este feroviarul, asta nu îi împiedică să aibă şi alte activităţi cu care Liceul se mândreşte. În prezent, Colegiul are un radio doar al său – Radio School One, are şi un studio de film, în care face interviuri sau reportaje.
Astăzi, liceenii braşoveni vor intra într-un concurs interjudeţean cu elevi din licee din Timiş, Hunedoara şi Vâlcea, pe partea de procesare text-imagine. Cine va fi cel mai bun, va câştiga o excursie la obiective turistice din Capitală, pe 14 iunie.
Colegiul Feroviar va ieşi şi azi în faţa braşovenilor, la Aula Universităţii, unde-şi va prezenta oferta educaţională în cadrul Târgului Liceelor. Liceenii, dar şi cadrele didactice de la Colegiul Tehnic Feroviar sărbătoresc până sâmbătă peste 80 de ani de tradiţie feroviară la Braşov. Evenimentul are loc în cadrul Zilelor Colegiului Tehnic Feroviar, ce au debutat ieri, cu o sesiune de comunicări ale elevilor.