Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Rezultate titularizare IAŞI: Cele mai mici note au fost la educatie fizica si sport

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 5 august 2013 ·

UPDATE 13.00:

La Iasi, inscrisi la exemenul de titularizare au fost 1400 de cadre didactice, din care au fost prezenti 1230. 12 teze au fost anulate. Peste 7 au fost 678 de note, sub 5 - 183. 53 note de intre 1 si 3.

Cele mai multe note mici au fost la educatie fizica si sport, 14 note sub 5 dintr-un total de 75 de teze.

La matematica, sunt 15 note sub 5 din 62 de teze. La limba si literatura franceza, 11 note au fost notate sub 5 din 45 de teze.

“Procentul de promovare este puţin mai mare decât anul trecut, cu siguranţă mai mare de 50% în materie de note de peste 7, titularizabile. Rezultatele putem spune că sunt aproximativ bune şi sunt convinsă că vom avea din ce selecta pentru titularizare, iar, pe viitor, suntem optimişti că lucrurile vor progresa pozitiv”, a declarat Mariana Pop, inspector scolar general adjunct ISJ Iaşi.

-------

Peste 14.000 de candidaţi, respectiv 47,78% dintre cei 29.509 care au susţinut concursul, ar putea ocupa un post de titular în învăţământ, după ce au obţinut note peste 7, iar alţi 32,11% au primit note între cinci şi şapte, putând ocupa un post de suplinitor, potrivit rezultatelor anunţate de MEN.

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a anunţat, luni, într-un comunicat de presă, că ponderea promovaţilor, adică a candidaţilor care au obţinut note peste 5, este de 79,89 la sută înainte de contestaţii, la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice, catedrelor vacante/rezervate susţinut în 30 iulie.

La concursul de titularizare au fost evaluate lucrările a 29.509 candidaţi. Dintre aceştia, 14.098 de candidaţi, respectiv 47,78 la sută, au obţinut note între 7 şi 10, putând astfel ocupa un post sau o catedră titularizabilă.

Alţi 9.476 de candidaţi, respectiv 32,11 la sută, au obţinut note între 5 şi 7, aceştia neputând ocupa un post sau o catedră ca titulari, ci doar ca

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum o ora
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 3 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cum vrea Bode să ne aducă în dictatură

NapocaNews acum o ora
PL-X nr 776/2023 acesta este numărul propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul ordinii și siguranței publice. Propunerea legislativă a venit din partea a 12 deputați PNL în frunte cu inteligentul electr

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 2 ore
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 3 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°