Trei dintre copiii care au bătut un bătrân plină stradă, în centru municipiului Mediaș, vor fi luați de autorități și aduși în Centrul de Primire în Regim de Urgență Minori de la Sibiu, pentru ca ulterior să fie repartizați într-un centru de plasament.
Autoritățile vor lua în sfârșit măsuri, la mai bine de o săptămână de la prezentarea în presă a unor imagini șocante, în care un grup de copii romi lovesc un om al străzii în plină zi, în centrul municipiului Mediaș.
”Pentru copiii unei familii, având în vedere faptul că aceștia au mai fost în evidențele DGASPC Sibiu, practicând cerșetoria, iar în urma monitorizării acestora, situația nu s-a îmbunătățit, vom solicita instanței judecătorești instituirea unei măsuri de protecție specială”, a declarat pentru Adevărul Beatrice Muntean, purtător de cuvânt al DGASPC Sibiu.
Este vorba despre trei frați, toți băieți, cu vârste cuprinse între 4 și 8 ani. Aceștia vor fi luați de autorități și aduși în Centrul de Primire în Regim de Urgență Minori de la Sibiu, pentru ca ulterior să fie repartizați într-un centru de plasament.
”Ceilalți copii implicați în incidentul din fața catedralei din municipiul Mediaș și familiile acestora vor fi consiliați și monitorizați de către DGASPC Sibiu și DAS Mediaș pentru o perioadă de 3 luni. Dacă situația acestora nu se va îmbunătății și părinții nu se vor implica în procesul instructiv-educativ al copiilor (conform obiectivelor srtabilite prin consiliere), vom propune alte tipuri de măsuri conform legislației în vigoare”, mai spune Beatrice Muntean.
Incidentul de la Mediaș, care a şocat o ţară întreagă, a avut loc sâmbătă, în plină zi, în zona centrală a orașului. VIDEO ȘOCANT Vezi cum un bătrân este atacat în plină stradă de o gașcă de copii romi
Contactat de Adevărul, regele romilor de la Sibiu, Florin Cioabă, consideră că princ