*Fernando, un băiat de 16 ani, a solicitat luni Tribunalului Tulcea punerea lui în libertate
Băiatul este acuzat de cinci infracțiuni de furt calificat. Deși destul de tânăr, minorul mai are o condamnare la închisoare pentru fapte similare (pedeapsa a fost suspendată).
Conform procurorilor tulceni, minorul a săvârșit cinci furturi în perioada 30 iulie – 29 august 2013: a sustras prin efracţie şi profitând de neatenţia unei vânzătoare diferite bunuri din societăţi comerciale, cauzând un prejudiciu total estimat la 4.560 de lei, care a fost parţial recuperat.
La finalul săptămânii trecute, Judecătoria Tulcea a decis să îl mențină în arest preventiv pe minorul de 16 ani. Luni, acesta a ajuns în fața Tribunalului, acolo unde a solicitat punerea lui în libertate. Instanța a respins recursul declarat de Fernando ca fiind nefondat.