Pînă acum o săptămînă credeam că România devine o ţară bogată. N-aveam alte indicii decît acela că seara, după ora 8, nu mai poţi găsi un loc de parcare în cartiere, în nici un oraş cu mai mult de o sută de mii de locuitori. Maşini multe, maşini scumpe: deci, probabil că sîntem pe drumul cel bun, nu?

De fapt, nu. Maşinile noastre cele noi spun exact contrariul. Şi anume, că aparţinem de fapt unui grup sărac, dar decis să nu pară aşa. Ipoteza e verificată de mai mulţi autori (Kerwin Kofi Charles and Erik Hurst, University of Chicago, Nikolai Roussanov, University of Pennsylvania) ai unui studiu făcut în America, pe cîteva grupuri sociale, în mod semnificativ mai puţin avute decît media: negrii şi hispanicii. În ambele cazuri au observat acelaşi lucru: cheltuielile pentru maşini, haine şi bijuterii ale celor fără multe mijloace sînt cu pînă la 25% mai mari decît ale populaţiei majoritare. Cum venitul nu e ca elasticul, banii ăştia trebuie să vină de undeva: studiul arată că sînt tăiate cheltuieli pentru educaţie, amenajări interioare şi distracţie (alta decît liniuţele cu maşina cea nouă!). Practic, investiţiile sînt preferate în măsura în care sînt vizibile. Nu se vede ce-ai citit (mă rog, nu cînd taci), însă se vede ce porţi la mînă. Iei ceasul, nu enciclopedia.

De ce fac însă oamenii aşa ceva, de ce se poartă atît de iraţional, tăind tocmai cheltuielile care ar trebui să-i facă mai deştepţi, mai relaxaţi şi deci mai competitivi? De ce să arunci banii pe geamul larg deschis al vanităţii? De ce să devii sclavul consumului ostentativ, la fel de adictiv ca şi cocaina, odată ce şalul Ferragamo, odată cumpărat, va cere, la infinit, altul nou, odată cu fiecare sezon? Simplu - spun autorii studiului: ca să pretinzi că nu eşti sărac. Consumul la vedere nu are rolul de a demonstra că eşti avut: el, de fapt, e macaraua care te ridică din groapa cu amărîţi. Sau