Consiliul local al sectorului 3 a aprobat la sfarsitul anului trecut construirea unui turn de 17 etaje pe Mantuleasa, o strada cu case vechi, parter plus un etaj, reprezentativa pentru Bucurestiul de altadata. Cladirea, care ar urma sa se construiasca pe terenul de la numerele 7-9, a fost aprobata printr-un Plan Urbanistic de Detaliu, la pachet cu alte doua constructii de patru si de zece etaje, pe data de 6 noiembrie 2008.
Ansamblul va adaposti birouri. Turnul are aviz de la Primaria sectorului 3, semnat de arhitectul-sef de sector, Stefan Dumitrascu.
Arhitectul sef al Capitalei, Gheorghe Patrascu, spune insa ca Planul Urbanistic de Detaliu prin care a fost avizat acest proiect este ilegal.
„Consiliile locale nu pot aviza asemenea proiecte. Este ilegal. Pentru acest proiect trebuia facut un Plan Urbanistic Zonal, cu aviz de la noi, nu un Plan Urbanistic de Detaliu. Prin Planurile Urbanistice de Detaliu se pot stabili retragerile fata de vecini, amplasarea pe parcela, nu o asemenea majorare a inaltimii. Acest proiect a ajuns si la mine, dar le-am spus ca nu voi aviza niciodata 17 etaje pe Mantuleasa. Situatiile astea se pare ca au devenit obisnuite pentru primariile de sector. Ar trebui pusa politia pe ei”, ne-a declarat Patrascu.
Acesta spune ca in asemenea situatii legalitatea actelor trebuie vetificata de Inspectia de Stat in Constructii, iar Prefectura poate ataca in contencios administrativ acest Plan Urbanistic de Detaliu.
Avizul PS 3
Foto: HotNews.ro
De asemenea, Planul Urbanistic General, legea de construire din acest oras, prevede pe strada Mantuleasa o inaltime maxima de 13 metri si asta doar cu aprobari de la Primaria Capitalei, printr-un Plan Urbanistic Zonal.
Contactat de HotNews, Stefan Dumitrascu recunoaste ca a avizat acest proiect, dar spune ca a facut-o in baza unui aviz dat