Nu mai ştiu câte meciuri am urmărit în weekend. Sigur e că nu mi-a scăpat nimic din ce s-a televizat din campioanele Spaniei, Braziliei, Franţei, Germaniei, Olandei, Rusiei. Başca online, unde am mai dat şi peste ceva portughezi, belgieni, cehi. Din tot ce am văzut, cel mai mult şi mai mult mi-a plăcut... cursa de MotoGP de la Silverstone! O cursă absolut fabuloasă, cu Valentino Rossi trăgând ca dementul pentru un loc 4, pe care l-a obţinut în ultimul tur, după ce îl pierduse în penultimul, după ce îl câştigase în antepenultimul! ... dar asta n-a fost nimic pe lângă lupta pentru victorie, în care fenomenul Marquez l-a depăşit pe Sorenzo (şi a fost depăşit de acesta de câteva ori pe parcursul aceluiaşi ultim tur), pierzând totuşi locul 1 în penultimul viraj, dar considerând locul 2 obţinut drept o mare victorie, în condiţiile în care a concurat: cu un umăr dislocat la antrenamentul oficial, cu câteva ore înaintea cursei!! Eroism, nebunie, inconştienţă? Probabil toate la un loc, dar care însumate dau definiţia unui mare campion la fotbal, am fost martor al unor prestaţii realmente de excepţie, precum cea a lui Tevez pentru Juventus, noua lui echipă: se vede în jocul lui o plăcere, o bucurie de a se afla acolo, pe care la City nu i-o mai văzusem de vreo doi ani. Ce curse, ce driblinguri, ce gol! De sâmbătă, de când l-am văzut făcând tot ce înseamnă jocul de fotbal, mă tot întreb: ce o fi fost în capul patronilor şi antrenorului lui Manchester City când s-au hotărât să scape şi de Tevez, şi de Balotelli? Cum, când ai asemenea fotbalişti uluitori, să nu faci tot ce se poate, ba şi ceva pe deasupra, pentru a-i păstra? Cu oricâte fiţe ţi-ar face şi cu orice salariu ţi-ar cere. Ca să aveţi şi un termen de comparaţie, vă mai spun şi că Tevez a jucat aproape la fel de bine ca... Maxim! Un fotbalist care şi-a făcut loc într-o echipă nu tocmai oarecare, prin talent, muncă