Basmul şi legenda nu se regăsesc, poate, nicăieri mai bine decât în Oltenia. Câmpiile nesfârşite ale acestei regiuni, oamenii locului – aprigi şi duioşi în acelaşi timp –, mirosul bucatelor gătite seara când gospodarii se întorc pe la casele lor, toate te duc cu gândul la un loc binecuvântat de Dumnezeu.

Basmul şi legenda nu se regăsesc, poate, nicăieri mai bine decât în Oltenia. Câmpiile nesfârşite ale acestei regiuni, oamenii locului – aprigi şi duioşi în acelaşi timp –, mirosul bucatelor gătite seara când gospodarii se întorc pe la casele lor, toate te duc cu gândul la un loc binecuvântat de Dumnezeu.

Oltenia prazului, a legumelor de tot felul, a mămăligii şi a pâinii pregătite la “ţest”, a saramurii de pui, care se prepară doar aici (şi în care gospodarul “scapă” şi-un păhărel de ţuică de corcoduşe), a ciorbei de peşte, care este condimentată, colorată şi aromată cu leuştean din belşug, aşa cum numai o olteancă gospodină o găteşte. De pe masa ei sunt nelipsite preparate precum mămăliguţa, roşiile umplute cu legume sau carne, tochitura oltenească, delicioasa varză cu mărar etc., precum şi minunatul zaibăr – emblematic pentru Oltenia, ca şi prazul –, care dezleagă limba şi sufletul.

Tradiţie şi rafinament

Ce poate fi mai gustos acum, în Postul Mare, în zilele când este dezlegare la peşte, decât un caras cu ciuperci preparat cum numai în Oltenia se face?

Se ia un caras care se curăţă, se spală, se taie în bucăţi de mărime potrivită, apoi se tăvăleşte prin mălai şi se pune la prăjit într-o tigaie cu ulei înfierbântat. Separat, se taie ciupercile în cubuleţe şi se călesc şi ele în ulei, după care se sting cu puţină apă şi se lasă la înăbuşit. Se adaugă peste ciuperci câteva roşii tăiate mărunt şi se lasă să fiarbă cam o jumătate de oră. Se potriveşte de sare şi piper. Într-o tavă s