Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce se vrea de la noua Constituţie / Astăzi au loc consultări cu partidele politice la Cotroceni

Publicat in Adevarul, luni 15 martie 2010 ·

Preşedintele Traian Băsescu a chemat astăzi, la ora 15.00, liderii partidelor politice la consultări privind procesul de revizuire a Constituţiei, astfel încât să se respecte referendumul din noiembrie 2009, când românii s-au pronunţat pentru un Paralemnt unicameral şi pentru reducerea numărului aleşilor la 300.

Singurii care vor lipsi astăzi de la consultări sunt liderii UDMR, care sărbătoresc ziua maghiarilor de pretutindeni.

Ce se vrea, însă, de la noua Constituţie? Nici măcar membrii aceluiaşi partid nu au reuşit să se pună de acord asupra temelor majore.

Totuşi, în afara democrat-liberalilor puţini sunt cei cărora le surâde ideea unui Parlament unicameral. PSD-ul condus de Victor Ponta ar dori un Parlament bicameral, unde o camera să fie formată din reprezentanţi ai unităţilor administrative teritoriale.

PDL vrea republică semiprezidenţială

Nici măcar în interiorul PDL-ului vocile nu sunt toate în favoarea unicameralismului. printre cei care susţin în continuare bicameralismul se află şi eurodeputatul PDL Cristian Preda. potrivit acestuia Parlament ar trebui să fie bicameral, cu o Cameră a Deputaţilor de 250 de deputaţi aleşi uninominal şi un Senat de 40-50, ce ar trebui să reprezinte interesele colective de la nivel regional.

O altă propunere a eurodeputatului a stârnit, însă, furtună în interiorul clasei politice: sporirea prerogativelor şefului statului prin dobândirea dreptul de a dizolva forul legislativ ori de câte ori apare o criză politică ce poate fi deblocată în urma unor noi alegeri parlamentare.

Doi dintre liderii cu greutate ai partidului au declarat luni că sprijinul formaţiunii politice merge către un Parlament unicameral, în ciuda decşaraţiilor eurodeputatului Cristian Preda. "PDL are o poziţie clară. Nu putem vorbi într-un fel la referendum şi într-un alt fel pe urmă. Noi susţinem

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

1 mai – ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificaţie are şi de ce este zi liberă

Press Alert acum 13 minute
Data de 1 Mai a devenit cunoscută ca Ziua Internaţională a Muncii, sărbătorită în prezent în numeroase ţări, inclusiv în România. Totul a început în SUA, în 1886, după ce muncitorii au cerut reducerea timpului de lucru. Aceasta este zi liberă pentru

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum 59 minute
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum 49 minute
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 55 minute
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 9 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 12 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 10 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

mie.

9°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°