Dar miscarea este oportuna (chiar daca vizeaza, intai de toate, salvarea politica a personajelor amintite): blocul va reusi sa obtina mai multe voturi impreuna decat partidele aderente luate separat, deoarece mesajul pe care il transmite o mare alianta este mult mai puternic. Republica Moldova este prea mica pentru a-si fi crescut peste noapte o alta clasa politica, de o calitate net superioara, astfel ca Partidul Social-Liberal (supranumit, initial, si "al tinerei generatii", dar pierzandu-si aceasta calitate dupa fuziunea cu fostul Partid al Fortelor Democratice, al lui V. Matei si N. Dabija, aflat in cadere libera), aceasta formatiune, spuneam, ultima venita in "ring", nu-si putea face iluzii asupra sanselor sale electorale. PSL era condamnat sa intre intr-o alianta, de aceea exigentele pe care le afisase la inceput, inclusiv critica asa-zisilor "balauri" politici din "Moldova Noastra" (fostii apparatcici sovietici, "grangurii" din guvernarile anterioare, aciuiti in jurul lui Serafim Urechean, primarul Chisinaului), au fost doar manevre de conjunctura, pentru a-si vinde mai scump pielea la masa negocierilor, sau nici macar atat, ci simple "defulari lirice". Si partidul lui Diacov a trebuit sa se hotarasca, dupa ce "memorandumul Kozak", episod consumat in decembrie 2003, il obligase sa renunte la flirtul sau cu Partidul Comunist din perioada alegerilor locale (iunie 2003). Singura forta importanta din opozitie, ramasa in afara noului bloc, este PPCD, care pledase la randul sau pentru o larga alianta democratica, insa partenerii l-au evitat, din "ratiuni strategice". Unii, in Basarabia, considera esecul discutiilor cu crestin-democratii o nenorocire, care va provoca o dispersie a voturilor, altii un aspect pozitiv, pentru ca elimina o sursa de discordie interna, avand in vedere experienta frustranta a convietuirii unora din actualii protagonisti ai noului bloc