Daniel Cioabă a fost încoronat, vineri, rege al romilor din România, relatează Mediafax. El a primit coroana, sceptrul şi lanţul cu însemnele casei regale care i-au aparţinut tatălui său, Florin Cioabă.
Citeşte şi ÎNMORMÂNTARE REGELE CIOABĂ. Dorin Cioabă NU va va purta coroana tatălui său
După ce Dorin Cioabă a fost încoronat rege internaţional al romilor şi i-a fost pusă pe cap o coroană nouă, realizată vineri dimineaţă din 24 de monede din aur de 24 de karate, a avut loc o a doua ceremonie.
Astfel, fiul cel mic al lui Florin Cioabă, Daniel, a primit coroana tatălui său, sceptrul şi lanţul cu însemnele casei regale, fiind desemnat rege al romilor din România. Ceremoniile au avut loc în casa familiei Cioabă, lângă sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă.
Cei doi fii, Daniel şi Dorin Cioabă, au primit apoi binecuvântarea mamei lor, s-au îmbrăţişat, iar membri ai familiei au strigat: "Trăiască regii!".
Citeşte şi ÎNMORMÂNTARE REGELE CIOABĂ. Slujba lui Florin Cioabă a început la Sibiu
Dorin Cioabă anunţase, anterior, că, în calitate de rege internaţional al romilor, se va ocupa de relaţia casei regale cu întreaga comunitate a romilor din lume, iar fratele său cel mic, Daniel, va avea "atribuţiunile de conducere în ţară".
Dorin Cioabă a anunţat, de asemenea, că întreaga avere a tatălui său va fi moştenită de către Daniel Cioabă, iar lui îi va rămâne ceea ce l-a învăţat tatăl său în timpul vieţii.
La ora transmiterii acestei ştiri, în faţa casei a sosit carul alegoric în urma căruia se va forma cortegiul funerar, cei aproximativ 2.500 de oameni prezenţi la locuinţa familiei Cioabă aşteptând scoaterea sicriului din casă.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă va fi transportat la cimitir cu un TIR cu platformă. Astfel, sicriul va fi aşezat pe un piedestal amplasat pe o platformă de câţiva metri, tra