Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Furia verde declanşează contrastudiu de biodiversitate

Publicat in Jurnalul, duminică 30 mai 2010 ·

Mai determinaţi ca oricând, ecologiştii dintre cei mai de soi şi cercetători de prestigiu din România şi Scoţia s-au mobilizat să demonstreze ştiinţific că tronsonul al treilea al Drumului Naţional 66A (segment care măsoară 19 kilometri) ar urma să distrugă ireversibil ultimul peisaj forestier intact din zona de climă temperată a Europei adăpostit în Munţii Retezat, Godeanu şi Ţarcu. Acest demers al specialiştilor este primul contrastudiu desfăşurat vreodată în România la un studiu de impact al unei investiţii în arii naturale protejate şi în situri Natura 2000. Munca uriaşă pe care au depus-o experţii şi ecologiştii este extrem de utilă în contextul în care acordul de mediu aflat în mânile Agenţiei Naţionale de Protecţia Mediului reprezintă ultimul document necesar Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale ca să înceapă şantierul pentru asfaltarea acestui tezaur natural.

ECOLOGIŞTII CAUTĂ ALTERNATIVE

Contrastudiul a fost iniţiat de organziaţia Agent Green, care desfăşoară o campanie pentru stoparea drumului. Ecologiştii au protestat la Câmpuşel, locul până unde s-a ajuns cu asfaltarea, au oprit hotărârea de guvern de la începutul anului, care viza defrişarea a 30 de hectare de pădure ce stau în calea drumului, au dat în judecată Administraţia Parcului Naţional Domogled şi au desfiinţat studiul de impact al beneficiarului, care conţinea zeci de erori şi omisiuni ştiinţifice.

"Este regretabil cum pseudoexperţi în biologie de la Universitatea din Timişoara şi-au pătat numele cu un studiu submediocru realizat tocmai în cea mai importantă zonă sălbatică din Europa. Nu puteam sta nepăsători şi am decis să reunim cei mai buni oameni de ştiinţă de la catedra de biologie a Universităţilor Babes Bolyai şi Edinburgh, precum şi de la Grupul Milvus, Asociaţia pentru Protecţia Liliecilor, Societatea Română de Herpetologie, Societatea

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 28 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 29 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 51 minute
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum o ora
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Banca Mondială recomandă reducerea ajutoarelor pentru crescătorii de animale, în scopul combaterii schimbărilor climatice

HotNews acum o ora
Ţările bogate ar trebui să reducă ajutoarele financiare oferite pentru sectorul creşterii animalelor, în ideea de a ajuta la reducerea poluării create de consumul de carne roşie şi lactate, susţine Banca Mondială, potrivit agenției Bloomberg, citate

Vladimir Putin este învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce ţări europene vor trimite reprezentanţi la ceremonie

Mediafax acum o ora
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, sunt aşteptate să boicoteze marţi cea de-a cincea ceremonie de învestitură a preşedintelui Vladimir Putin din cauza războiului Rusiei în Ucraina. Cu toate aceste

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°