Andrei o luase pe căi greşite de mic. I-au fost fatale însă lunile în care din cauza consumului de etnobotanice nu mai mânca şi nu se mai hidrata. Andrei Corneliu Băran părea un tânăr obişnuit. “Un tip ok”, cum spune scurt un prieten de-al său, Victor Vornicu, în încercarea de a-l descrie. Îmbrăcat mereu după ultima modă, lăsat să locuiască singur într-o cămăruţă din Strada Spătarului, undeva pe Calea Moşilor, Andrei ar fi părut pentru mulţi “genul de băiat care se descurcă”, după cum spune prietenul lui. “Era frumuşel, fetele îl plăceau. Ştiu că a avut multe prietene”, îşi aminteşte cel care, deşi a copilărit cu el pe aceeaşi stradă, abia în urmă cu vreun an şi ceva a ales să se apropie de el.

“Diferenţa de vârstă era destul de mare, eu am 22 de ani. Întotdeauna am încercat să-i dau sfaturi bune. Dar dacă unuia îi zici de cinci ori să nu ia tigaia de pe foc, că se arde, şi el tot o ia, atunci renunţi, nu ai ce să faci. Îţi dai seama că este o cauză pierdută”, spune Victor şi refuză să răspundă dacă vorbele de mai sus fac referire la comportamentul fostului lui prieten. “Nu am foarte multe lucruri să vă spun, era un tip sportiv, făcea baschet, juca fotbal, ca şi mine, era când deschis şi pus pe caterincă, când închis în el. Ca fiecare, în funcţie de stare. Mie nu prea îmi spunea ce are pe suflet, aşa că nu prea îmi dădeam seama ce se întâmpla cu el. În ultima perioadă am observat că slăbise destul de mult, nu mai mânca, nu se mai hidrata. Am aflat că, din cauza subtanţelor ăstora etnobotanice, nu mai ai poftă de mâncare. Moartea lui s-a produs în timp, în câteva luni, probabil, pentru că în cazul acesta nu cred că mori de supradoză. Mori pentru că nu te mai îngrijeşti, bagi în tine numai lucruri toxice. Cu ceva timp înainte să moară, am observat că vorbea foarte repede, trecea de la un subiect la altul fără să aibă logică, era precipitat şi avea privirea tu