Opoziţia sirianã a ajuns la un acord de principiu asupra unificãrii diverselor sale formaţiuni, au anunţat, la începutul zilei de duminicã, mai mulţi participanţi la o reuniune ţinutã sub egida Qatarului la Doha.
"Ne-am înţeles cu privire la punctele esenţiale ale formãrii Coaliţiei naţionale siriene pentru forţele de opoziţie şi revoluţie şi vom continua duminicã discuţiile cu privire la detalii", a declarat pentru AFP Suheir Atassi dupã o reuniune maraton de 12 ore.
"Am fost pe punctul de a semna, dar am preferat sã avem timp pentru a studia statutele interne la cererea anumitor pãrţi", a declarat, la rândul sãu, fostul deputat Riad Seif.
Participanţii urmeazã sã se reîntâlneascã duminicã la ora 7.00 GMT.
Discuţiile începute joi la Doha se bazeazã pe o iniţiativã a lui Seif de a unifica opoziţia, iniţial respinsã de Consiliul Naţional Sirian.
CNS, principala coaliţie de opoziţie, bloca adoptarea acestui proiect ce are drept scop unificarea opoziţiei şi o instanţã executivã susceptibilã sã trateze cu comunitatea internaţionalã şi sã canalizeze ajutoarele, de teama de a nu se vedea marginalizat.
Dar el a fost supus sâmbãtã la presiuni intense din partea Qatarului, Emiratelor Arabe Unite şi Statelor Unite.
Siria este zguduitã, din martie 2011, de un conflict declanşat de reprimarea brutalã a unei revolte populare împotriva regimului lui Bashar al-Assad. Mişcarea de protest s-a militarizat în urmãtoarele luni şi violenţele au fãcut peste 37.000 de morţi, potrivit unui ONG sirian.