Noii proprietari vor să investească un milion de euro în extinderea unităţii
Omul de afaceri Gheorghe Mărginean, proprietarul agenţiei Karpaten Turism, a cumpărat hotelul de patru stele Piemonte din Predeal, cu 2,5 milioane de euro. El intenţionează să investească anul viitor un milion de euro în extinderea unităţii hoteliere.
„Capacitatea hotelului trebuie mărită pentru grupurile de turişti pe care le avem. În prezent, unitatea are o capacitate de 30 de camere. Lucrările de extindere vor începe anul viitor şi vor viza construcţia a 20 de camere şi o piscină acoperită. Investiţia va fi de aproape un milion de euro”, a declarat Mărginean.
Tranzacţia a avut loc la finele lunii iunie, hotelul fiind cumpărat de la firma Tekodores Turism Service din Braşov, al cărei acţionar unic este Alexandru Ovidiu Barbu.
Proprietarul agenţiei Karpaten Turism deţine şi unitatea de turism Casa Bazna din staţiunea balneoclimaterică Bazna, judeţul Sibiu, pe care intenţionează să o reclasifice de la trei la patru stele. „Am construit pensiunea în 2004, pentru turismul de grup, şi am investit în fiecare an în creşterea capacităţii de cazare, cu excepţia ultimilor doi ani. Peste doi ani voi investi în modificarea structurii camerelor pentru a putea reclasifica unitatea de la trei la patru stele”, a spus Mărginean. În prezent, pensiunea are 45 de camere, structurate pe şapte corpuri de clădire, două restaurante, piscină acoperită şi neacoperită şi o sală de conferinţe.
Mărginean a înfiinţat recent şi o firmă hotelieră, Karpaten Hotels, prin care va administra unităţile pe care le deţine. Acţionarii firmei sunt Gheorghe Mărginean şi Karpaten Turism, cu câte 50% din titluri. „Toate imobilele societăţii, respectiv autocare şi clădiri, care au treabă cu turismul, le voi trece pe contract cu noua societate. Totul este strict contabil pentru a mă putea înregist