Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Radu Nema are cea mai mare colecţie de filme româneşti

Publicat in Adevarul, luni 17 mai 2010 ·

Tânărul, student la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografie, are şi o colecţie impresionantă de afişe.

Cristian Radu Nema are, la 23 de ani, o colecţie impresionantă de filme româneşti, care, susţine el, o depăşeşte pe cea a Arhivei Naţionale. Braşoveanul este şi posesorul unei colecţii de peste 200 de afişe cu filme româneşti, dar şi cu fotografii realizate împreună cu actori de mare clasă.

Toţi pereţii sunt plini de afişe cu filme româneşti sau poze care-l înfăţisează pe Cristian Radu Nema alături de Gheorghe Dinică, Florin Piersic, Mircea Albulescu, Sergiu Nicolaescu, Florin Zamfirescu, Mitică Popescu, Mircea Diaconu etc. Nici tavanul camerei nu face excepţie. Acesta este plin de bileţele pe care sunt trecute doar o parte din titlurile filmelor româneşti pe care le deţine. „Nu mi-au încăput toate", explică tânărul.

Şi-a întâlnit personal idolii

Cel care l-a transformat într-un împătitmit al cinematografiei româneşti a fost „Păcală". „Mi-a plăcut acest film foarte mult şi, după ce l-am văzut, m-am apucat să-mi strâng seria «Comisarul». Apoi, am tot strâns şi nu credeam că voi ajunge să deţin mai multe filme româneşti decât Arhiva Naţională. Acum am ajuns la peste 500 de filme", spune braşoveanul.

Chiar dacă este un fan înflăcărat al filmelor, nu s-a lăsat până când nu i-a întâlnit personal pe idolii lui şi s-a fotografiat cu ei. „Nu cred că există personalităţi în România pe care să nu le fi întâlnit. Cred că am poze cu vreo 500 de artişti. Singurii pe care nu i-am cunoscut personal au fost Colea Răutu, Ştefan Bănică şi Toma Caragiu", spune tânărul.

A realizat coperta albumului Phoenix

Cristian Radu Nema este şi un mare pasionat de fotografie şi a reuşit să realizeze coperta ultimului album al trupei Phoenix, intitulat „Back to the future". „Eu sunt fotograful lor şi pozele lor oficiale sunt f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 22 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 28 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 8 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°