Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Prima Casă" nouă: care sunt condiţiile

Publicat in Romania Libera, vineri 21 mai 2010 ·

În aşteptarea normelor guvernamentale, băncile pregătesc deja propriile reguli pentru acordarea de credite de construcţie cu garanţia statului.

Băncile locale au început deja să elaboreze procedurile pentru acordarea de credite destinate construcţiei de locuinţe prin Programul „Prima Casă", inclusiv construcţia în asociere cu mai multe persoane. Deocamdată însă, aceste produse nu sunt operaţionale pentru că autorităţile nu au emis încă normele de aplicare. „Există deja Hotărârea 324/2010 care a intrat în vigoare în aprilie. Ea reglementează parţial acordarea de finanţări pentru construcţia de locuinţe, însă nu este suficientă. Aşteptăm ca Guvernul să emită o nouă hotărâre cu normele de aplicare", spun reprezentanţii Fondului de Garantare a Creditelor.

Legea permite şi construirea în regim de asociaţie, formată din cel puţin 7 beneficiari. În acest caz, fiecare beneficiar în parte va solicita câte un credit de la bancă. În plus faţă de cerinţele expuse mai jos, beneficiarii vor trebui să încheie un contract autentificat de constituire a asociaţiei şi vor desemna un reprezentant care să obţină, în numele tuturor, actele necesare. În cazul construcţiei prin asociere, limita maximă a fiecărui credit este 75.000 de euro, faţă de 70.000 de euro, cât este în cazul construirii în nume propriu. La ghişeele băncilor, clienţii au puţine şanse să se lămurească. „Cum aşa, să ia credit şapte persoane?!?", întreabă mirat un ofiţer de credit. „Staţi să sun în centrală" sau „Am primit normele abia azi-dimineaţă", spun alţii. Totuşi, nici o bancă nu poate angaja credite în lipsa unor reguli definitive. Principala problemă o constituie forma în care statul va institui ipotecă pe construcţia viitoare. O parte din paşi pot fi însă parcurşi de acum, pentru a scurta timpul de aşteptare după apariţia normelor.

Proprietarul trebuie:

să aibă terenul în proprietate

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traficul feroviar este oprit după un accident între Avrig și Făgăraș. O persoană a murit după ce o mașină a fost lovită de tren

HotNews acum 38 minute
​Un accident feroviar a avut loc sâmbătă, în jurul orei 8:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, după ce șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul I

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 23 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum o ora
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 22 minute
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 59 minute
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul cu Rusia să intre într-o fază critică în următoarele două luni: "Apărarea Kievului rămâne una dintre principalele noastre preocupări, indiferent cât de greu este în est"

News.ro acum 59 minute
Comandantul forţelor terestre ucrainene a declarat, într-un interviu publicat vineri de The Economist, că se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei, care durează de 26 de luni, să intre într-o fază critică în următoarele două luni, pe măsură ce Mosco

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum 3 ore
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 3 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

18°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/19°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°