Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anunţata repornire a motoarelor economiei nu va face minuni pentru sistemul de pensii

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 6 februarie 2011 ·

Guvernanţii estimează o creştere economică de peste 1% în acest an, însă administratorii fondurilor de pensii private preferă să privească rezervaţi prognozele şi să mizeze pe prudenţialitate. Sursa: ING

Şi în 2010, fondurile de pensii au înregistrat randamente care au sfidat criză. Marius Popescu, directorul general ING Pensii, ne-a vorbit despre cum au performat fondurile private şi ce îi aşteaptă pe participanţi şi administratori în 2011.

EVZ:Cât de profitabilă a fost piaţa pensiilor private pentru participanţi în 2010? Dar pentru pentru administratori?

Marius Popescu: Expertiza administratorilor şi strategia diversificată de investiţii adoptată au făcut ca fondurile private de pensii să înregistreze randamente investiţionale superioare pentru participanţi, chiar ţi pe parcursul perioadei mai dificile pe care au traversat-o pieţele financiare în ultimii doi ani. Astfel, în cursul anului 2010, performanţa medie pentru toate fondurile private obligatorii a fost de 15,1%, respectiv de 11,5% pentru fondurile facultative, depăţind în aceste condiţii atât randamentul mediu oferit de depozitele în lei în aceeaşi perioadă, cât şi inflaţia.

Investiţiile realizate de societăţile de administrare pentru startul sistemului de pensii private şi finanţarea activităţii în primii ani, precum şi cheltuielile operaţionale pentru menţinerea activităţii la standarde ridicate, reprezintă cheltuieli care pot fi amortizate doar într-o perioadă mai lungă de timp – aproape 10 ani, în condiţiile actuale. Este însă extrem de important de înţeles faptul că, potrivit legislaţiei sistemului de pensii private din România, banii fondurilor de pensii (care aparţin exclusiv clienţilor) şi banii administratorilor sunt complet separaţi, atât fizic, cât şi juridic şi contabil.

Cu alte cuvinte, eventualele pierderi contabile înregistrate de administrat

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 30 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 53 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 14 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°