Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră la Vogue Italia: Revista a publicat pe copertă fotografia unui model asiatic - FOTO

Publicat in Mediafax, marți 8 ianuarie 2013 ·

Vogue Italia, o revistă renumită pentru campania sa contra anorexiei şi pentru faptul că militează pentru folosirea modelelor de culoare în industria modei, a realizat o nouă premieră în această săptămână, publicând pe coperta sa fotografia unui model asiatic.

Modelul chinez Fei Fei Sun apare pe coperta numărului din luna ianuarie al acestei reviste - lansat luni -, care se doreşte a fi o celebrare a multiculturalismului şi a universalităţii industriei modei, relatează people.com.

Franca Sozzani, editorul-şef al Vogue Italia, care este şi ambasadoare a bunăvoinţei pentru proiectul Fashion 4 Development conceput în colaborare cu ONU, este persoana care a ales-o pe Fei Fei Sun pentru coperta acestui număr special al revistei italiene.

"În acele imagini, Fei Fei întruchipează perfect ideea eternă a femeii extrem de şic şi foarte frumoasă. În această lume, frumuseţea este «regină», fiind ceva care îi uneşte pe oameni, fără graniţe naţionale şi rasiale", a declarat Franca Sozzani.

Modelul Fei Fei Sun a apărut în campanii lansate de branduri celebre, precum Calvin Klein şi Diesel, şi a defilat pentru prima dată pe un podium de modă la Săptămâna Modei de la Londra din 2009. Ea a apărut şi în câteva fotografii din paginile ediţiei britanice a revistei Vogue.

Potrivit Daily Mail, ediţia franceză a revistei Vogue a fost prima revistă de modă din Europa care a publicat pe coperta ei fotografia unui model asiatiac - chinezoaica Du Juan, în 2011. În schimb, deşi atât ediţia britanică, cât şi cea americană a revistei Vogue au inclus în paginile lor fotografii cu modele asiatice, niciuna dintre cele două publicaţii nu au avut deocamdată o femeie asiatică pe copertele lor.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum o ora
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Premierul Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: ”România are nevoie de stabilitate monetară” - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia Băncii Naţionale. ”România are nevoie de stabilitate monetară şi cred că domnul Isărescu trebuie să mai ia un mandat”, a anunţat Marcel Ciolacu la Prima TV.

Marcel Ciolacu: Clotilde Armand a făcut praf Sectorul 1, e plin de MIZERIE, de ȘOBOLANI, SCANDALURI. Nu se pricepe la administraţie

Gandul acum 14 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat despre Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, că are o atitudine de tipul „noi suntem proşti şi dânsa e deşteaptă”. Șeful Executivului o acuză că a făcut praf Sectorul 1, care e plin de mizerie, şobolani și mai me

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Ucrainenii au atacat cu drone două rafinării de petrol și un aerodrom militar din regiunea Krasnodar VIDEO

Adevarul acum 43 minute
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a lansat drone asupra a două rafinării de petrol și a unui aerodrom militar din regiunea Krasnodar din Rusia în noaptea de vineri spre sâmbătă, a declarat o sursă din forțele de securitate și apărare pentru

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 54 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 38 minute
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 4 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

18°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°